Ministrul Mediului din Republica Dominicană, Orlando Jorge Mera, a fost împuşcat mortal luni de un apropiat în biroul său din interiorul ministerului, a anunţat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei.
„Informaţiile pe care le deţinem în acest moment indică faptul că, la primele ore ale zilei de astăzi, ministrul Mediului şi-a pierdut viaţa într-un atac armat în biroul său”, a declarat Homero Figueroa, notează AFP.
"Miguel Cruz, persoana identificată ca trăgător, era un apropiat al ministrului", a adăugat el, precizând că acesta a fost arestat şi că o anchetă este în curs pentru a afla motivul crimei.
Potrivit mai multor surse din cadrul ministerului, care au dorit să-şi păstreze anonimatul, bărbatul înarmat a intrat în forţă în cursul reuniunii săptămânale a ministrului cu adjuncţii săi şi a deschis focul.
"Suntem consternaţi de ceea ce s-a întâmplat", a scris pe Twitter Ministerul Mediului al cărui sediu din Santo Domingo a fost evacuat.
Ministrul Mediului era fiul fostului preşedinte dominican Salvador Jorge Blanco (1982-1986), mai scrie AFP.