Președintele lui CFR Cluj a oficializat încă o plecare de la echipa campioană

Președintele lui CFR Cluj a oficializat încă o plecare de la echipa campioană
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Președintele lui CFR Cluj, Cristi Balaj, a oficializat împrumutul portarului Otto Hindrich în Ungaria, la Kisvarda.

Balaj dezvăluie că este vorba de un împrumut simplu, fără drept de cumpărare, iar Kisvarda va fi obligată prin contract să-l folosească un număr de meciuri pe goalkeeprul în vârstă de 19 ani.

"Este un portar foarte bun, sunt sigur că va crește foarte mult. Era important pentru el și pentru noi să aibă jocuri în picioare. Condiția cea mai importantă din contractul acestui împrumut a fost să ne asigurăm că va avea un minimum de meciuri în care va apăra. Este vorba despre o echipă din Ungaria, Kisvarda, care a terminat campionatul pe locul 2 și va juca în cupele europene. Cel mai important a fost să ne asigurăm că el, în această perioadă importantă, având 19 ani, va continua să apere", a anunțat Balaj într-o intervenție la Pro Arena.

ADVERTISING

"Este un împrumut simplu. Au fost anumite condiții financiare mulțumitoare pentru club, dar cel mai important aspect a fost că am pus clauza prin care ne asigurăm că va juca un minimum de meciuri. Ne ajuta la respectarea regulii U21, dar ne descurcăm. Avem jucători care pot îndeplini obligația", a adăugat oficialul clujenilor.

Otto Hindrich este cotat la 600.000 de euro de site-ul specializat în transferuri, transfermarkt.com, și mai are contract până în iunie 2024 cu campioana României.

În sezonul recent încheiat, Hindrich a jucat 19 meciuri pentru clujeni.

ADVERTISING

CFR Cluj s-a mai despărțit după terminarea campionatului de Omrani, Susic, Fofana şi Sigurjonsson.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇