Un liberal acuză că a fost agresat și sechestrat în sediul Biroului Electoral din Focșani de un social democrat (Video)

Un liberal acuză că a fost agresat și sechestrat în sediul Biroului Electoral din Focșani de un social democrat (Video)

Membrii PNL Vrancea acuză că un candidat PSD, fost viceprimar al Focşaniului, a sechestrat şi agresat un liberal care verifica listele de semnături pentru susţinerea candidatului PSD la Primăria Focşani Cristi Misăilă.

Liberalii afirmă că reprezentaantul PNL nu a ripostat agresiunii, întrucât într-o mână avea telefonul, cu care filma, iar cealaltă mână era în ghips.

PNL Vrancea susţine, într-un comunicat, că incidentul dintre social democratul Bogdan Matişan (foto) şi liberalul Cristi Irimia s-ar fi produs în sediul Biroul Electoral de Circumscripţie Focşani, sub privirile preşedintelui BEC Focşani, judecător Loredana Arhip.

ADVERTISING

Conform comunicatului, reprezentantul Partidului Social Democrat Vrancea în BEC Focşani, Bogdan Emilian Matişan, ”l-a lipsit de libertate în mod nelegal, reţinându-l contra voinţei sale în incinta încăperii pe Cristi Irimia, împuternicit de către PNL Vrancea să consulte lista susţinătorilor candidatului PSD la Primăria Focşani, Cristi Valentin Misăilă”.

Ulterior, spun liberalii, Bogdan Emilian Matişan l-a lovit peste braţ pe reprezentantul PNL când acesta îl filma.

”Matişan a fost deranjat de semnăturile în neregulă descoperite de Cristi Irimia în momentul consultării listei semnăturilor pentru susţinerea lui Misăilă şi în urma unor telefoane şi presiuni a reuşit să o determine pe judecătoarea Loredana Arhip să nu îi mai permită reprezentantului nostru consultarea integrală a listelor de susţinători ai candidaţilor PSD. Iniţial, reprezentantul PNL primise acordul pentru consultarea listelor, chiar din partea judecătoarei Arhip, PNL Vrancea fiind operator de date cu caracter personal.”, transmit liberalii.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

În urma incidentului, liberalul Cristi Irimia a anunţat că va face plângere penală împotriva fostului viceprimar Bogdan Matişan, acuzând faptul că a fost lipsit de libertate şi agresat.

”Facem precizarea că reprezentantul nostru filma cu mâna dreaptă, iar mâna stângă o are în ghips, în această situaţie orice acuzaţie îndreptată împotriva reprezentantului nostru fiind hilară. Totodată, PNL Vrancea va sesiza Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea cu privire la semnăturile posibil falsificate descoperite în dosarul candidatului PSD Cristi Misăilă.”, transmite PNL Vrancea.

ADVERTISING

Candidatul PSD la Primărie, acuzat că a trecut în dosar un domiciliu fictiv

De altfel, candidatura primarului Focşaniului, Cristi Misăilă, propus de Partidul Social Democrat pentru un nou mandat, cu susţinerea Pro România, a fost contestată de liberali, care reclamă că în dosarul său de candidat figurează un domiciliu fictiv.

În plângerea adresată Judecătoriei Focşani de Nicu Tănase, preşedintele PNL Focşani, se arată nu sunt respectate condiţiile cu privire la dovada domiciliului pe raza unităţii administrative teritoriale unde candidează.

Mai exact, Cristi Misăilă figurează în cartea de identitate cu domiciliul la locuinţa ANL pe care a avut-o în Focşani până în anul 2018, când a renunţat la ea şi a predat-o primăriei. Cel puţin aşa cred liberalii, care totuşi nu sunt siguri dacă Misăilă şi-a schimbat sau nu domiciliul în buletin între timp.

Primarul Focşaniului, Cristi Misăilă, spune însă că documentul său de identitate este în regulă, totul fiind doar manevre politice.

Constestaţia depusă la Judecătoria Focşani va fi judecată, cel mai probabil, în cursul zilei de vineri.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇