3 lucruri pe care să le știi înainte de a-ți cumpăra un ATV

3 lucruri pe care să le știi înainte de a-ți cumpăra un ATV

ATV-ul este unul dintre cele mai populare vehicule de munte, drumuri forestiere sau accidentate deoarece pot face față multor provocări. Acestea sunt utilizate pentru turism, lucrul din gospodărie, sarcinile de la job, plimbări și relaxare, fiind conduse totodată și de vânători sau de echipajul de poliție în zonele muntoase, pădure și deal. După cum observi, ATV-ul este excelent pentru facilitarea activităților obositoare de zi cu zi, dar și pentru relaxare și distracție!

Află care sunt cele mai importante 3 lucruri pe care să le știi înainte de a-ți cumpăra un ATV, astfel încât să te poți bucura de acesta oricând îți dorești și să-l folosești întocmai pentru ceea ce ai nevoie!

ADVERTISING

Tipurile de ATV

În același chip cu mașinile, ATV-urile oferă clienților mai multe modele pe care le pot utiliza în drumețiile și activitățile lor, unele punând la dispoziție caracteristici sport, pe când altele îmbină un design elegant, spațios și confortabil cu o putere excelentă pentru drumețiile forestiere și de deal.

Există, de asemenea, ATV-uri ce pot fi utilizate în mai multe scopuri, precum cele de la ATV Can-Am, excelente atât pentru turism și plimbări, dar și pentru sarcinile gospodărești și de la job. Având în vedere celelalte modele de vehicule montane prezente pe piață, ele se pot împărți în următoarele categorii:

ADVERTISING

ATV utilitar

Printre cele mai cunoscute categorii de vehicule de munte se află ATV-ul utilitar, acesta fiind excelent atât pentru traseele medii și dificile, dar și pentru activitățile gospodărești, precum transportarea anumitor elemente sau aprovizionarea locuinței; mai ales în zonele izolate.

Acest tip de ATV este utilizat și de echipajele de poliție, de vânători sau de cei care lucrează în agricultură și ferme deoarece pot transporta o cantitate mare de materiale și își mențin excelent echilibrul atunci când traversează terenurile accidentate.

ATV sport

ATV-ul sport este conceput special pentru iubitorii de adrenalină, pentru cei care participă la competiții sportive, dar și pentru cei care au nevoie de un vehicul puternic, ce poate să străbată cu ușurință și cele mai dificile drumuri forestiere și montane. Are suspensii foarte bune, motoare puternice și accesorii ce oferă siguranță și performanță.

ADVERTISING

ATV pentru turism

ATV-urile pentru turiști sunt ușor de manevrat, nu prind viteze mari, iar motorul este de performanță medie, asigurând protecție, confort și distracție pe parcursul călătoriei. Majoritatea ATV-urilor destinate turismului pun la dispoziție două locuri: pentru pilot și pasager, alături de genți speciale în care clienții își pot lăsa bunurile.

Dotările tehnice

Un alt criteriu de luat în calcul atunci când ești în căutarea ATV-ului perfect pentru nevoile tale este partea tehnică: specificații, componente, duritatea și rezistența materialelor.

Capacitatea motorului - exprimată în centimetri cubi, trebuie aleasă în funcție de experiența ta: cu cât mai mulți cc, cu atât ATV-ul va fi mai puternic și mai greu de controlat pentru cei la început de drum.

Cutia manuală sau automată - dacă ești adeptul provocărilor și ai experiență în condusul ATV-urilor, atunci poți opta fără griji pentru un vehicul ce are cutie manuală; pentru copii și începători se recomandă cutia automată.

Suspensiile - pot fi semi-rigide, ideale pentru ATV-urile sport și cele cu motor puternic și suspensiile independente - specifice vehiculelor utilitare.

Frânele - pot fi pe disc sau pe tambur, fiecare dintre acestea oferind avantaje și dezavantaje clientului; cele pe disc sunt potrivite pentru ATV-urile sport, pe când cele pe tambur pot fi utilizate la vehiculele utilitare și de turism.

Producători de ATV

Alegerea unui ATV poate fi o decizie dificilă și de lungă durată, unde vei avea nevoie de îndrumarea unor persoane cu experiență în domeniu. Așadar, dacă dorești sfaturi practice, recomandări și cele mai bune vehicule, atunci orientează-te către un ATV de brand: Cam-Am, CFMOTO, Honda, Kawasaki, Polaris, Suzuki, Yamaha etc, în defavoarea unuia no-name.

Ține cont de informațiile și sfaturile primite în acest articol înainte de a-ți cumpăra ATV-ul perfect pentru nevoile și dorințele tale, caută toate datele aferente vehiculului, regulamentul de circulație, promoțiile și reducerile de preț, astfel încât să găsești întocmai modelul potrivit. Alături de ATV, asigură-te că investești într-un echipament de calitate care să-ți ofere siguranță și confort!