Preşedintele american Joe Biden „salută cu căldură şi sprijină cu forţă candidaturile istorice ale Finlandei şi Suediei la NATO”, potrivit unui comunicat publicat miercuri de Casa Alb.
„În timp ce cererile lor de aderare la NATO sunt examinate, Statele Unite colaborează cu Finlanda şi Suedia pentru a rămâne vigilente în faţa oricărei ameninţări împotriva securităţii noastre comune şi pentru a descuraja şi a face faţă oricărei agresiuni sau ameninţări cu agresiunea”, asigură preşedinţia SUA.
Preşedintele Biden, care joi îi va primi la Casa Albă pe preşedintele finlandez Sauli Niinisto şi pe premierul suedez Magdalena Andersson, s-a declarat „nerăbdător să colaboreze cu Congresul american şi cu aliaţii noştri din NATO pentru a primi rapid Finlanda şi Suedia în cea mai solidă alianţă de apărare din istorie”.
Cele două ţări au înaintat miercuri oficial cererile lor de a deveni membre ale NATO, dar Turcia a refuzat deschiderea discuţiilor de aderare.
Joe Biden „sprijină cu forţă” aderarea Finlandei şi a Suediei la NATO
ADVERTISING