Un român a murit la casa de vacanță a ministrului Justiției din Italia

Un român a murit la casa de vacanță a ministrului Justiției din Italia

Un muncitor român în vârstă de 38 de ani a murit marți, strivit de o grindă, în timp ce lucra la casa de vacanță a ministrului Justiției din Italia, Marta Cartabia (foto).

„Sunt șocată și îngrozită de ceea ce tocmai am aflat: un muncitor a murit într-un accident de muncă foarte grav în această dimineață pe șantierul casei mele din Ollomont, o comună din Valle d’Aosta. Tocmai am fost informată de către autoritățile locale și sunt profund tulburată”, a comentat ministrul Justiției italian Marta Cartabia vestea morții unui muncitor în construcții în vârstă de 38 de ani.

ADVERTISING

Incidentul a avut loc în casa din Ollomont (Aosta), unde ministrul își petrece vacanța de vară.

Potrivit carabinierilor, muncitorul, un cetățean străin cu permis de ședere și rezident de mai mult timp în Valle d'Aosta, lucra în garajul casei de vacanță a ministrului.

Dus la spital, bărbatul a murit la scurt timp după internare.

Sunt în curs de desfășurare investigații cu privire la cele întâmplate.

„În primul rând, aș dori să-mi exprim durerea și compasiunea față de familia victimei. După cum i-am spus primarului David Vevey, împărtășesc durerea întregii comunități locale, care a fost profund afectată de această pierdere gravă. Am încredere că autoritățile vor putea reconstitui întreaga dinamică a evenimentelor", a spus ministrul, potrivit Rai News.

ADVERTISING

Il Giornale d'Italia scrie că este vorba despre un muncitor român care a fost strivit de o grindă. Bărbatul era căsătorit și avea un copil.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇