Ungaria este pregătită să se opună prin veto sancțiunilor Uniunii Europene asupra industriei petroliere din Rusia, dacă măsurile ar restrânge capacitatea Budapestei de a importa energie, a declarat un înalt oficial din guvernul premierului Viktor Orban.
Comisia Europeană urmează să propună o interzicere a importului de petrol din Rusia, până la sfârșitul anului, din cauza războiului din Ucraina, informează Bloomberg.
Ungaria, care depinde foarte mult de energia rusă, s-a numărat printre cele mai vocale țări care se opun extinderii sancțiunilor. Guvernul lui Orban a avertizat că vor exista daune grave aduse economiei Ungariei dacă nu va avea acces la petrolul și gazele naturale rusești.
„Deoarece astfel de decizii necesită unanimitate, nu are sens ca CE să propună sancțiuni care afectează gazele naturale și țițeiul”, a declarat Gergely Gulyas, un consilier al premierului Viktor Orban.
Ziua 68 de război în Ucraina - desfăşurarea evenimentelor
Țări precum Ungaria, care depind foarte mult de energia rusă, ar putea obține o oarecare flexibilitate la aceste măsuri, ca parte a unui compromis pentru a renunța la opoziția față de noile sancțiuni, a declarat o sursă familiarizată cu această problemă.
Mai exact, potrivit unor oficiali europeni citați de Reuters, Comisia Europeană ar putea scuti Ungaria și Slovacia de un embargou asupra achiziționării de petrol rusesc.
”Comisia ar putea oferi Slovaciei și Ungariei o scutire sau o perioadă lungă de tranziție", a declarat unul dintre oficiali.
Poziția Ungariei privind impunerea de sancțiuni asupra petrolului și gazelor rusești „nu s-a schimbat, nu o susținem”, a precizat luni purtătorul de cuvânt al guvernului din Ungaria, Zoltan Kovacs, într-o postare pe Facebook.
Guvernul său a convenit cu Rusia să permită conversia plăților de gaze în ruble, testând politica de sancțiuni a UE. Rusia a întrerupt săptămâna trecută livrările de gaz către Polonia și Bulgaria, ducând la capăt amenințarea de a opri fluxurile dacă plățile nu se fac în ruble.
Miniștrii Energiei din UE se întâlnesc luni la Bruxelles pentru a discuta cererile Rusiei ca gazul natural să fie achiziționat în ruble și este posibil să discute și pachetul de sancțiuni pentru petrol.