Gigi Becali îi dă un răspuns dur lui Vasile Dîncu: "Ce putere mai ai tu ca ministru?"

Gigi Becali îi dă un răspuns dur lui Vasile Dîncu: "Ce putere mai ai tu ca ministru?"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Gigi Becali a reacționat vehement după ce ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a spus că FCSB are șanse mici de a juca pe arena din Bulevardul Ghencea.

Finanțatorul lui FCSB l-a ironizat pe Vasile Dîncu și i-a transmis să facă un referendum pentru a afla dacă lumea vrea ca FCSB să joace pe noua arenă.

"Zice că e stadionul poporului, poporul este al lui Dîncu. Cu tot cu popor este al lui Dîncu. El, Dîncu, e al lui, el i-a născut, și poporul, și stadionul. Îți dai seama el, marele filosof și sociolog. Unde ai văzut, mă, echipă care să fie a poporului? E echipa comunității, plătesc oamenii bani. Dacă stadionul este al poporului, măi, Dîncule, unde ai văzut echipă care să fie a poporului? E echipa comunității. Și stadionul este tot al poporului, așa a zis. Dacă e al poporului, fă un referendum, să vezi că lumea vrea ca FCSB să joace acolo", a spus Becali într-o intervenție la Digi Sport.

ADVERTISING

"Ce putere mai ai tu ca ministru? Ce să vorbești tu de armata rusă? N-aveam treabă cu el, până când a vorbit despre acest subiect. Dacă ești un om deștept, echipa când a fost preluată de la Armată, n-a dat-o poporul? Dacă a costat 100 de milioane de euro un stadion, cum să joace doar echipa poporului, pe care n-o vrea poporul? CSA, echipa Armatei, pe care o vor două mii, e a poporului. Iar FCSB, pe care o vor zeci de mii de oameni, nu o lași să joace. Băi, Dîncule, băi, echipa poporului nu are 2.000 cât are CSA, are 5 milioane, cât are FCSB. Care e mai mare, mă? 2.000 sau 5 milioane? După mintea lui, 2.000 e mai mare decât 5 milioane", a adăugat finanțatorul "roș-albaștrilor".

ADVERTISING

Dîncu a declarat recent că, deși stadionul Steaua pare liber momentan pe 22 mai, când FCSB vrea să joace cu CFR Cluj acolo, s-ar putea găsi un eveniment care să blocheze revenirea echipei în Ghencea.

De asemenea, Dîncu a mai spus ca CSA Steaua va ține cont mai degrabă de părerea fanilor Stelei decât de posibilitatea de a genera venituri.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇