Marian Vanghelie candidează, ca independent, pentru Primăria Sectorului 5. Fostul edil al Sectorului a afirmat, la depunerea candidaturii, că a terminat circa 600 de blocuri, a făcut 700 de străzi, a terminat tot învăţământul şi a reabilitat parcurile din zonă. El a mai spus că are imaginea exactă despre ce trebuie făcut în Sectorul 5.
„Putem să aduce Sectorul 5 după ce am făcut o serie de lucruri şi am terminat aproape 600 de blocuri, am terminat 700 de străzi, am făcut tot învăţământul şi parcurile arătau într-un alt fel. După ce am făcut aceste lucruri, astăzi cu experienţa mea de peste 15 ani, vă spun am o imagine exactă vis a vis de Sectorul 5, ceea ce trebuie de făcut.
Putem să punem în aplicare – să terminăm blocurile, să avem grijă de copii, de educaţia lor. După cum ştiţi am fost ataşat de sistemul de învăţământ şi am o viziune privind ceea ce trebuie făcut din prima zi în sectorul de învăţământ”, a declarat luni Marian Vanghelie.
El a adăugat că pandemia a arătat că Guvernul nu ştie să gestioneze situaţia şi chiar dacă sunt multe îmbolnăviri de COVID-19, „lucrurile sunt umflate”, referindu-se la cifre.
„O pandemie care a arătat că ne îmbolnăvim dar avem un Guvern care nu poate să explice ceea ce trebuie să facă românii şi din acest motiv cred că le confruntăm cu mutle cazuri. Evident lucrurile sunt umflate, dar românii trebuie să înţeleagă că boala există.
România trebuie condusă, unită, reunită şi condusă de politicieni serioşi, cu experienţă şi să nu mai trimitem politicienii de 60 de ani acasă, pentru că avem nevoie de oameni în Parlament care să aibă viziune despre ceea ce trebuie să fie această ţară”, a conchis Vanghelie.
Marian Vanghelie a fost primarul Sectorului 5 între anii 2000 şi 2016.