USR acuză că, „după ce 137 de parlamentari ai coaliţiei la putere, din care 78 de la PSD, au semnat proiectul prin care se dă liber la hoţie prin modificarea Legii achiziţiilor publice, conducerea PSD anunţă că nu susţine proiectul”.
„De fapt, anunţul este doar o încercare de a-i păcăli, din nou, pe români. Ca şi alte dăţi, PSD spune una şi face alta. Alături de partenerii de la PNL şi UDMR, PSD vrea să elimine şi ultimele piedici din calea furtului deşănţat din banul public: scoate din schemă Curtea de Conturi şi măreşte de până la 10 ori pragul până la care pot fi cumpărate direct, fără proceduri transparente, bunuri şi servicii.
Aceasta după ce au umflat bugetul PNDL 3 la 65,5 miliarde de lei, în timp ce românii se luptă cu facturile uriaşe şi cu inflaţia”, a transmis USR, într-un comunicat de presă.
„Este evidentă preocuparea coaliţiei PSD-PNL-UDMR pentru furt. Mufarea clientelei politice la resursele publice este punctul principal al programului de guvernare. Iar mascarea hoţiei sub motivarea absorbţiei fondurilor din PNRR este o jignire la adresa inteligenţei românilor”, a declarat Cătălin Drulă, preşedintele interimar al USR.
La rândul său, deputatul USR Stelian Ion a precizat că începe să se vadă miza guvernării PSD-PNL-UDMR şi anume miliardele care vor veni prin programul „Anghel Saligny” şi PNRR.
„Ies la lumină miza guvernării PSD-PNL-UDMR şi resorturile care au adus aceste partide împreună: împărţirea banilor publici. Miliardele care vor veni prin Anghel Saligny şi PNRR sunt marea preocupare a acestei coaliţii a marii prăduieli, care îşi pune acum semnătura pe un proiect de lege pentru a permite achiziţii publice fără licitaţie pentru lucrări de 5 milioane de lei.
Valoarea este de 10 ori mai mare decât cea prevăzută de legea actuală. Fără licitaţie înseamnă că firmele vor fi alese direct, prietenii politici vor prospera, iar comisioanele vor fi împărţite frăţeşte”, a explicat Stelian Ion, deputat USR şi fost ministru al Justiţiei.