Soldaţii ruşi au furat substanţe letale de la Cernobîl. Unii dintre ei ar putea avea mai puţin de un an de trăit

Soldaţii ruşi au furat substanţe letale de la Cernobîl. Unii dintre ei ar putea avea mai puţin de un an de trăit
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Forţele ruse care au ocupat fosta centrală nucleară de la Cernobîl au furat substanţe radioactive din laboratoarele de cercetare, care pot fi letale, iar „locaţia substanţelor furate este în prezent necunoscută”, potrivit unei postări pe Facebook a agenţiei de stat a Ucrainei pentru gestionarea zonei de excludere. Unii dintre soldaţii ruşi care s-au expus la o cantitate „şocantă” de radiaţii ar putea avea mai puţin de un an de trăit.

Trupele ruse au intrat într-o zonă de depozitare a bazei de cercetare Ecocentre şi au furat 133 de substanţe cu radioactivitate ridicată, susţin autorităţile ucrainene.

ADVERTISING

"Chiar şi o mică parte a acestei activităţi este mortală dacă este tratată neprofesionist”, a transmis agenţia, adăugând că ”locaţia substanţelor furate este în prezent necunoscută”.

La începutul acestei săptămâni, ministrul ucrainean al Energiei, German Gulashchenko, a declarat că soldaţii ruşi s-au expus la o cantitate ”şocantă” de radiaţii nucleare, afirmând că unii dintre ei ar putea avea mai puţin de un an de trăit.

”Au săpat pământ gol contaminat cu radiaţii, au colectat nisip radioactiv în saci, au respirat acest praf”, a declarat Gulashchenko pe Facebook, vineri, după ce a vizitat zona de excludere de la Cernobîl.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇