Prima țară UE care renunță la gazul din Rusia: Dacă noi putem, poate și restul Europei!

Prima țară UE care renunță la gazul din Rusia: Dacă noi putem, poate și restul Europei!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Pentru că nu mai vrea să sponsorizeze războiul lui Vladimir Putin în Ucraina prin intermediul facturilor achitate Gazprom în ruble, în premieră europeană, una dintre țările baltice anunță că a renunțat complet la gazul rusesc.

Președintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, a declarat că, începând cu luna aprilie, țara sa nu va mai importa gaze naturale din Rusia.

„De luna aceasta nu mai există gaz rusesc în Lituania. Cu ani în urmăm țara mea a luat decizii care astăzi ne permit fără nicio durere să rupem legăturile energetice cu agresorul. Dacă noi o putem face, o poate face și restul Europei!”, a transmis președintele.

El a adăugat că alte țări europene ar trebui să urmeze exemplul țării sale.

ADVERTISING

„Suntem prima țară din Uniunea Europeană, dintre țările cliente Gazprom, care a obținut independența față de aprovizionarea cu gaze rusești.

Acesta este rezultatul unei politici energetice consistente pe termen lung și al unor decizii oportune în materie de infrastructură”, a declarat și ministrul lituanian al Energiei, Dainius Kreivis, citat de presa locală.

De asemenea, autoritățile din Lituania tocmai i-au confiscat un apartament prezentatorului rus Artem Sheinin, de la Canal 1 (Первый канал), unul dintre principalii propagandiști ai regimului Putin.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇