Pentagonul anunță că ruşii încep să se retragă de la Cernobîl

Pentagonul anunță că ruşii încep să se retragă de la Cernobîl
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Forţele ruse încep să se retragă de la centrala nucleară dezafectată de la Cernobîl, asupra căreia au preluat controlul în prima zi a invaziei Ucrainei, pe 24 februarie, a indicat un înalt responsabil al Pentagonului.

Armata rusă a început să se retragă de pe aeroportul Gostomel, la nord-vest de Kiev, iar „Cernobîl este o altă zonă în care încep să se repoziţioneze, părăsind Cernobîl şi mergând în Belarus”, a declarat presei acest înalt responsabil care a solicitat anonimatul, notează AFP.

"Credem că sunt pe punctul de a pleca, nu vă pot spune dacă au plecat cu toţii", a adăugat el.

ADVERTISING

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a încetat, din 9 martie, să mai primească date în direct de la Cernobîl şi şi-a exprimat îngrijorarea duminică în legătură cu lipsa de rotaţie a personalului din 20 martie.

Reactorul numărul 4 al centralei de la Cernobîl a explodat în 1986, cauzând cea mai gravă catastrofă nucleară civilă din istorie. În prezent, reactorul este acoperit cu un sarcofag dublu, unul construit de sovietici şi deja avariat, altul, mai modern, inaugurat în 2019.

Celelalte trei reactoare ale centralei au fost închise progresiv după catastrofă, ultimul în anul 2000.

ADVERTISING

Război în Ucraina, Ziua 36 - Vezi desfășurarea evenimentelor

Aeroportul militar Antonov din Gostomel a fost atacat de forţele ruse la 25 februarie, a doua zi după declanşarea invaziei Ucrainei.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a mai spus că "mai puţin de 20%" din forţele ruse a căror înaintare asupra Kievului a fost blocată de rezistenţa ucraineană "încep să se repoziţioneze" în direcţia Belarusului.

"Considerăm că se repoziţionează în Belarus. Nu avem un număr exact, dar aceasta este estimarea noastră preliminară", a spus John Kirby, într-un briefing de presă, subliniind că niciuna dintre unităţi nu pare să părăsească vecinătatea Ucrainei.

ADVERTISING

"Nu este un detaliu", a insistat el. "Dacă ruşii ar fi serioşi în privinţa unei detensionări, pentru că asta afirmă, i-ar trimite acasă. Dar nu asta fac", a adăugat purtătorul de cuvânt.

Moscova, care susţine că doreşte să se concentreze asupra regiunii Donbas, unde sunt situate zonele separatiste Doneţk şi Lugansk, s-a angajat "să-şi reducă radical activitatea militară în direcţia Kiev şi Cernigău", în nordul ţării.

Cu toate acestea, bombardamentele nu au încetat, mai ales în estul ţării şi în jurul Kievului, a ţinut să adauge John Kirby.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇