Edi Iordănescu a făcut incă o convocare pentru echipa națională

Edi Iordănescu a făcut incă o convocare pentru echipa națională

Portarul echipei Rapid Bucureşti, Horaţiu Moldovan, a fost convocat la lotul naţionalei României, a anunţat, luni, Federaţia Română de Fotbal pe site-ul său oficial.

Moldovan, testat pozitiv înainte de definitivarea lotului României, a primit rezultat negativ la testările rapide ulterioare. A efectuat astfel şi un test PCR, de asemenea cu rezultat negativ. În această situaţie, se poate alătura lotului şi o va face la finalul perioadei de carantinare scursă de la rezultatul pozitiv iniţial.

În schimb, Florin Iacob (UTA Arad), convocat iniţial pentru meciurile cu Grecia şi Israel, nu se poate alătura lotului naţional după un test pozitiv la Covid-19.

ADVERTISING

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Edward Iordănescu, va avea la dispoziţie 26 de jucători pentru meciurile amicale cu Grecia şi Israel, care vor consemna debutul său la cârma tricolorilor.

România va înfrunta Grecia în data de 25 martie, de la ora 20:15, pe Stadionul Steaua din Bucureşti, iar meciul cu Israelul va avea loc pe 29 martie, de la ora 20:45, la Netanya.

Lotul convocat de Iordănescu:
portari: Marian Aioani (Farul Constanţa, debutant), Florin Niţă (Sparta Praga/Cehia, 13 selecţii/0 goluri marcate), Horaţiu Moldovan (FC Rapid Bucureşti, debutant);

ADVERTISING

fundaşi: Nicuşor Bancu (Universitatea Craiova, 22/1), Andrei Burcă (CFR Cluj, 8/0), Mario Camora (CFR Cluj, 6/0), Vlad Chiricheş (Sassuolo/Italia, 69/0), Radu Drăguşin (Salernitana/Italia, debutant), Cristian Manea (CFR Cluj, 15/2), Ionuţ Nedelcearu (Crotone/Italia, 20/2), Andrei Raţiu (Huesca/Spania, 5/0), Adrian Rus (Fehervar/Ungaria, 6/0), Alin Toşca (Gaziantep FK/Turcia, 28/1);

mijlocaşi: Mihai Bordeianu (CFR Cluj, 2/0), Alexandru Cicâldău (Galatasaray/Turcia, 14/2), Dennis Man (Parma/Italia, 9/1), Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 36/2), Marius Marin (Pisa/Italia, 2/0), Alexandru Maxim (Gaziantep FK/Turcia, 51/6), Valentin Mihăilă (Atalanta/Italia, 5/1), Alexandru Mitriţă (PAOK Salonic/Grecia, 16/3), Octavian Popescu (FCSB, debutant), Florin Tănase (FCSB, 10/1);

ADVERTISING

atacanţi: Denis Alibec (Atromitos/Grecia, 22/2), Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 13/1), George Puşcaş (Pisa/Italia, 23/8).


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!