Grecia se oferă să reconstruiască maternitatea din Mariupol bombardată de ruşi

Grecia se oferă să reconstruiască maternitatea din Mariupol bombardată de ruşi

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a anunţat vineri că Grecia este pregătită să reconstruiască maternitatea de la Mariupol, un oraş asediat în sudul Ucrainei, bombardată recent, relatează AFP.

”Grecia este pregătită să reconstruiască maternitatea de la Mariupol, Centrul minorităţii elene în Ucraina, o cetate dragă sufletelor noastre şi care a devenit simbolul barbariei războiului”, a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter premierul grec.

Maternitatea şi spitalul de pediatrie, situate în aceeaşi clădire, la Mariupol, au fost bombardate săptămâna trecută, iar trei persoane - inclusiv un copil - au fost ucise în atac.

ADVERTISING

Consulul grec la Mariupol, Manolis Androulakis, care se ascundea în urmă cu câteva zile într-un subsol în oraş, a fost evacuat la începutul acestei săptămâni în Republica Moldova.

„Fiecare zi care trece devine mai periculoasă. Centrul Mariupolului a fost devastat. Un spital de pediatrie, un teatru, o bibliotecă au fost vizate. Nu mai e nimic în picioare!”, a denunţat el vineri la postul grec OpenTv.

Moscova dă asigurări că atacul a fost „fabricat”, piesă cu piesă.

Comunitatea etnică greacă de la Mariupol, care numără peste 100.000 de persoane, deplânge cel puţin zece morţi de la începutul războiului.

ADVERTISING

Această diasporă provine mai ales din rândul „grecilor pontici”, populaţii creştine vorbitoare de greacă din oraşe din jurul Mării Negre.

Peste 11.000 de refugiaţi ucraineni - inclusiv peste 3.000 de minori - au sosit în Grecia de la începutul invaziei ruse a Ucrainei, la 24 februarie.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇