Roverul Curiosity a transmis, zilele trecute, o fotografie de pe suprafața planetei Marte. Pare că a surprins o mică floare sau poate chiar un fel de element organic. Acum oamenii de știință au explicat și ce se află în centrul acestui instantaneu.
Este vorba despre o formațiune minerală, cu structuri delicate, care s-au format prin precipitarea mineralelor din apă.
Nu e prima oară când Curiosity surprinde așa ceva, dar fascinația e ca la început. Acestea se numesc clustere de cristale diagenetice.
Diagenetic înseamnă recombinarea sau rearanjarea mineralelor, iar aceste caracteristici constau în clustere cristaline tridimensionale, probabil realizate dintr-o combinație de minerale.
Abigail Fraeman, cercetător adjunct al proiectului Curiosity, a declarat pe Twitter că formațiunile observate anterior erau alcătuite din săruri numite sulfați, scrie Science Alert.
O formațiune asemănătoare unei flori a mai fost descoperită de Curiosity în 2013.
Curiosity nu este singurul rover care a observat astfel de elemente. În trecut, roverul Spirit a găsit roci cu aspect similar, care au fost supranumite „conopidă”, având în vedere aspectul lor noduros, iar roverul Opportunity a văzut niște formațiuni care au fost poreclite „afine”, mici și rotunde.