Reţeaua de socializare a lui Donald Trump, Truth Social, lansată de doar câteva zile, riscă să se confrunte deja cu probleme juridice.
Logoul societăţii – o majustuclă ”T” albă spartă, pe un fond albastru – seamănă puternic cu cel al întreprinderii britanice de panouri solare pe camioane Trailar, care a anunţat o acţiune în justiţie în vederea protejării mărcii sale, relatează AFP.
Această asemănare izbitoare a fost relevată de către un utilizator al reţelei de socializare Twitter, care compară cele două logouri.
Societatea britanică Trailar a reacţionat imediat pe Twitter şi a cerut un număr de telefon al unui avocat.
”Este genial să-l vezi pe Donald Trump susţinând o întreprindere de dezvoltare durabilă în plină creştere! Poate că ar trebui să întrebe data viitoare”, declară compania.
Aceasta îi ”tăguieşte” pe fiul lui Donald Trump, Donald John Trump, dar şi pe fiica acestuia Ivanka Trump şi pe soţia miliardarului, Melania Trump, în contextul în care nu se poate adresa în mod direct fostului preşedinte al Statelor Unite pe Twitter, la care i-a fost interzis accesul în ianuarie 2021.
Un reprezentant de marketing al Trailar, Matthew Summers, a declarat pentru Daily Beast că întreprinderea se află în căutarea unui ”avocat pentru a înţelege următoarele etape şi opţiunile disponibile pentru a-şi proteja marca”.
Truth Social - disponibilă doar în magazinul de aplicaţii al Apple în Statele Unite - a demarat în trombă şi a obţinut luni titlul de cea mai descărcată aplicaţie gratuită a momentului în App Store US.
Însă numeroase persoane se plâng de probleme cu accesul la acest serviciu.
Utilizatori care au precomandat aplicaţia nu au reuşit să-şi finalizeze înscrierea şi au primit un mesaj de eroare în etapa finală.
O problemă juridică riscă, de-acum, să se adauge problemelor tehnice.