Bulgaria renunță în curând la certificatul verde Covid

Bulgaria renunță în curând la certificatul verde Covid
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

În jurul datei de 20 martie 2022 va fi posibilă ridicarea tuturor restricţiilor în Bulgaria care decurg din certificatul verde, care va fi folosit doar pentru călătorii în Europa, a anunţat luni premierul bulgar Kiril Petkov, la o conferinţă de presă, la Consiliul de Miniştri.

”După cum se vede pe harta de coduri a regiunilor, roşul face loc galbenului. Întreaga ţară intră în etapa a doua şi a treia şi, în ritmul actual, ne aşteptăm să ajungem la prima etapă într-o perioadă foarte scurtă de timp.

Aceasta înseamnă că întreaga Bulgarie va avea cod verde", a comentat premierul cu privire la evoluţia epidemiei în această ţară.

ADVERTISING

”Am reuşit să trecem peste acest val de Omicron fără închideri în masă ale şcolilor şi afacerilor. Acest lucru a fost posibil datorită metodologiei pe care am creat-o împreună cu întreaga echipă pe baza ocupării locurilor de la terapie intensivă şi folosind un model care a calculat riscurile reale pentru sistemul de sănătate”, a adăugat premierul.

El a subliniat de asemenea impactul pozitiv al ratei crescute de vaccinare în Bulgaria, după ce au fost administrate circa 800.000 de doze de vaccin în 60 de zile.

ADVERTISING

”Vom continua să-i încurajăm pe bulgari să se vaccineze”, a spus el. De asemenea, premierul bulgar le-a mulţumit medicilor aflaţi în prima linie, în lupta împotriva pandemiei.

Ştire selectată de BTA pentru promovare şi publicare de către AGERPRES, fără intervenţie pe text, conform acordului de colaborare dintre agenţii.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇