Vești bune: Vaccinul e aproape și Pisica Pătrată vine la Sibiu

Vești bune: Vaccinul e aproape și Pisica Pătrată vine la Sibiu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Luminița de la capătul tunelului e tot mai aproape, iar veștile bune vin să ne confirme acest lucru.

În cele ce urmează, observăm că pandemia pare să intre pe o pantă descendentă în România și apreciem că autoritățile europene promit un vaccin Covid-19 până la sfârșitul anului.

Acestea sunt printre cele mai bune vești ale ultimelor ore, cărora li se alătură și începutul unui nou festival de artă la Sibiu.

Am putea avea un vaccin împotriva Covid în 2020

Europa ar putea avea un vaccin COVID-19 până la sfârşitul anului 2020, spune comisarul european pentru Sănătate, Stella Kyriakides.

ADVERTISING

„Chiar dacă este riscant în acest moment să facem predicţii, avem nişte indicii bune că un vaccin împotriva Covid ar putea fi disponibil până la sfârşitul acestui an sau începutul anului viitor”, a declarat Kyriakides.

Bilanțul de COVID-19 pare să fi intrat pe o pantă descendentă

Ultima numărătoare ne spune că am avut cel mai mic număr de infectări din 20 iulie si până acum. Ne permitem să ne bucurăm de această veste, chiar dacă și testele efectuate au fost puține.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat luni că 779 de cazuri noi au fost depistate în ultimele 24 de ore, după ce au fost procesate 6.607 teste.

ADVERTISING

Nu poate trece neobservat faptul că acesta este cel mai scăzut bilanț din 20 iulie, după ce din 22 iulie și până acum am avut o singură zi (tot o duminică), cu un bilanț sub 1.000 de noi infectări descoperite.

Artiști din trei țări vor picta zidurile din Sibiu. Vine și Pisica Pătrată

14 artişti din România, Spania şi Ucraina vor realiza, în această săptămână, picturi murale pe zidurile din Sibiu, în cadrul Festivalului de Artă Stradală (SISAF).

Ediţia a VI-a a festivalului aduce, în total, 17 lucrări de artă care vor fi realizate de-a lungul acestei săptămâni de către artiştii aleşi în urma selecţiei de proiecte, care a avut tema #Origins.

ADVERTISING

Dintre acestea, 12 vor fi murale permanente realizate pe ziduri, 4 sunt lucrări de artă pe asfalt, iar una este o instalaţie interactivă realizată de Pisica Pătrată - unul dintre cei mai cunoscuți artişti de acest gen din România - plasată în Parcul Sub Arini.

Citește și:

Vești bune: Weekend cu concerte drive-in și filme pe răcoare

Vești bune: Spitalele primesc donații, cercetătorii zic că am făcut bine că am răcit la timp iar în weekend ne relaxăm la Cinema sub clar de lună

Vești bune: Pandemia ne-a surprins într-o țară frumoasă ce merită vizitată


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇