Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că trebuie învăţate „lecţiile potrivite din criza COVID-19”, iar ţările europene să colaboreze pentru a se asigura că sistemele de sănătate devin mai puternice şi mai pregătite.
„Următoarea ameninţare pe termen mediu va fi cu siguranţă legată de rezistenţa la antimicrobiene (…) Statele membre trebuie să îşi coordoneze acţiunile pentru a reduce utilizarea necorespunzătoare a antibioticelor”, a spus prof. dr. Alexandru Rafila, la Conferinţa comună a miniştrilor de externe şi ai sănătăţii din Uniunea Europeană, desfăşurată la Lyon.
Rafila a avut întâlniri bilaterale cu miniştrii Sănătăţii din Austria, Bulgaria, Danemarca şi Norvegia, în care au fost abordate subiecte privind modul de colaborare în gestionarea pandemiei, vaccinarea împotriva COVID-19 şi impactul asupra sistemelor de sănătate, dar şi alte subiecte de interes, precum bunele practici în derularea studiilor clinice şi asistenţa medicală pediatrică.