Nelu Tătaru: Scenariile pentru școală au fost lucrate de o comisie, ele au fost trimise eronat către Președinție. Vina e a noastră

Nelu Tătaru: Scenariile pentru școală au fost lucrate de o comisie, ele au fost trimise eronat către Președinție. Vina e a noastră
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, sâmbătă, la Iaşi, că vina privind scenariile transmise eronat de către preşedintele Klaus Iohannis ce vizau desfăşurarea noului an şcolar aparţine Ministerului Sănătăţii.

”Toate scenariile au fost lucrate într-o comisie formată din specialişti de la Ministerul Educaţiei, Ministerul Sănătăţii, prin INSP. Evaluarea, pregătirea acelor scenarii, au fost transmise eronat către Preşedinţie şi atunci vina este a noastră”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, întro conferinţă de presă susţinută la Iaşi.

ADVERTISING

Cum va începe școala: Se pot monta separatoare de plastic în clase. Va fi elevul și banca, la un metru distanță de ceilalți

Preşedintele Klaus Iohannis a venit joi cu clarificări privind conferinţa de presă susţinută cu o zi înainte, în care a apărut o eroare în legătură cu formula de calcul pe baza căreia sunt stabilite cele trei scenarii - verde, galben şi roşu ce vizează desfăşurarea învăţământului preuniversitar din data de 14 septembrie.

Şeful statului şi-a cerut scuze pentru eventualele confuzii rezultate din declaraţiile sale.

ADVERTISING

Cum se decide, de fapt, ce se întâmplă cu școlile? Iohannis anunță că a dat informații false miercuri, din cauza Ministerului Sănătății

Administraţia Prezidenţială a precizat că „informaţia corectă este următoarea: criteriul epidemiologic în funcţie de care şcolile se vor încadra în scenariile „verde”, „galben” sau „roşu” este numărul total de cazuri noi înregistrat în ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori din localitatea în care se află şcoala, şi nu media zilnică de îmbolnăviri pe ultimele 14 zile, aşa cum a fost iniţial comunicat de către Preşedintele României”.

ADVERTISING

De asemenea, metoda de calcul este stabilită de specialiştii Institutului Naţional de Sănătate Publică şi reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi subliniem că nu a fost comunicată corect Administraţiei Prezidenţiale de către Ministerul Sănătăţii.

„Preşedintele României îşi cere public scuze pentru eventualele confuzii rezultate ca urmare a comunicării formulei de calcul eronate”, mai transmite Administraţia Prezidenţială.

Klaus Iohannis: Majoritatea elevilor va merge efectiv, fizic, la şcoală. Sunt trei scenarii, decizia e la nivel local (Video)

Klaus Iohannis a anunţat miercuri, la finalul unei reuniuni la Palatul Cotroceni (foto) că anul şcolar preuniversitar va fi deschis pe 14 septembrie şi a prezentat trei scenarii după care vor funcţiona şcolile, în funcţie de evoluţia pandemiei de coronavirus.

„Aceste trei scenarii sunt scenariul „verde”, care înseamnă că în localitatea respectivă e mai puţin de o persoană în medie în ultimele 14 zile detectată cu COVID-19; scenariul doi, care înseamnă scenariul „galben”, între unu şi trei persoane detectate în medie zilnică în ultimele 14 zile, şi scenariul trei, „roşu,” când în media ultimelor zile au apărut mai mult de trei bolnavi noi în localitatea respectivă”, a spus şeful statului.

Întrebat de presă dacă este vorba de cazuri noi la mia de locuitori, Klaus Iohannis a răspuns: „Este vorba de cazuri noi din media ultimelor 14 zile per mia de locuitori”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇