Existența unui nou asteroid troian al Pământului, al doilea desoperit până acum și cel mai mare, a fost confirmată oficial de astronomi.
Este vorba despre o mare bucată de piatră, care ocupă aceeași orbită cu planeta noastră, dar fără să se ciocnească vreodată.
Asteroidul a fost numit 2020 XL5, fiind observat pentru prima dată în urmă cu doi ani, prin telescopul Pan-STARRS1, din Hawaii, arată Space.com.
Orbita obiectului a fost calculată inițial de astronomul amator Tony Dunn, însă abia acum, după verificarea de către o nouă echipă de cercetători, descoperirea a putut fi confirmată.
Rezultatele studiului au fost publicate pe 1 februarie în revista Nature.
Este al doilea asteroid troian al Pământului, iar cercetătorii cred că probabil mai sunt și alții. Primul pe care l-au descoperit a fost numit 2010 TK7.
Și alte planete au astfel de asteroizi troieni, care orbitează în jurul punctelor Lagrange ale planetelor. Prima dată au fost descoperiți cei ai planetei Jupiter, apoi s-a observat că există și pe orbitele planetelor Neptun și Marte.
Oamenii de știință au concluzionat că 2020 XL5, care are un diametru de 1,2 kilometri, va rămâne pe poziția actuală în jur de 3.500 - 4.000 de ani, după care va ieși din orbită.
V.D.