Record: Peste 40.000 de cazuri de Covid și aproape 100 de morți. Aproape 10.000 de bolnavi sunt în spitale, inclusiv peste 800 de copii

Record: Peste 40.000 de cazuri de Covid și aproape 100 de morți. Aproape 10.000 de bolnavi sunt în spitale, inclusiv peste 800 de copii

Peste 40.000 de noi cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore în România, cel mai ridicat bilanț de până acum. Numărul infectărilor s-a dublat, de la o zi la alta. La fel și cel al victimelor.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 122.640 de teste (36.146 RT-PCR și 86.494 rapide), deci rata de pozitivare depășește 32%.

Numărul morților asociate Covid-19 este din nou în creștere și se apropie de 100, conform raportului de marți al autorităților.

„În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 40.018 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID – 19), cu 19.887 mai mult decât în ziua anterioară. 4.123 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare”, se arată în comunicatul autorităților.

ADVERTISING

Marți au fost raportate 97 de decese (56 bărbați și 41 femei), dintre care unul la categoria de vârstă  20-29 ani, unul la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 la categoria de vârstă 50-59 ani, 24 la categoria de vârstă 60-69 ani, 29 la categoria de vârstă 70-79 ani și 34 la categoria de vârstă peste 80 ani. Toți pacienții aveau comorbidități.

De asemenea, 75 erau nevaccinați și 22 vaccinați. Este și cazul unui tânăr de 28 de ani, din județul Caraș-Severin, vaccinat cu o doză de Johnson&Johnson, care prezenta comorbidități.

111

Încă 200 de internări în spital, de la o zi la alta

În spitale sunt internați acum 9.981 de pacienți, cu 200 mai mulți decât în ziua anterioară.

ADVERTISING

La ATI sunt 937 de bolnavi, cu 34 mai mulți față de luni. Dintre aceștia, 790 sunt nevaccinați.

De asemenea, în spitale sunt internați 823 de minori, dintre care 21 la ATI.

Incidența a depășit cota de 20 în București, la 1 februarie, potrivit DSP, care anunță un record de 21,65 de cazuri la mia de locuitori ai Capitalei.

De asemenea, incidența Covid în Cluj-Napoca este de 30,46 la mie, în creștere față de luni, când era 29,43, potrivit DSP Cluj.

222

Bilanțul uriaș de marți vine după ce, în urmă cu o zi, au fost raportate doar 20.000 de cazuri noi și 41 de morți.

ADVERTISING

Încă de luni se observa o creștere alarmantă a ratei de pozitivare, care ajunsese la aproape 40%.

Ministrul Sănătății avertizase încă de săptămâna trecută că numărul cazurilor va continua să crească și va fi depășit pragul de 40.000.

Vârful pandemiei ar urma să fie atins săptămâna viitoare, după ultimele estimări, după care numărul îmbolnăvirilor ar urma să scadă treptat.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇