Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dacian Cioloş, a anunţat, luni, că USR va depune o plângere la Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la modul în care au fost făcute exproprierile la Mogoşoaia. De asemenea, USR a început să strângă semnături pentru demiterea primarului Paul Precup.
„Legat de cazul de la Mogoşoaia, am discutat astăzi în Biroul Naţional şi am decis să depunem, ca partid, o plângere la DNA împotriva felului în care au fost realizate exproprierile acolo. Vineri seara, când am fost să ne susţinem colegii în Consiliul Local, am avut ocazia să discutăm cu mai mulţi cetăţeni din Mogoşoaia, foarte supăraţi şi foarte furioşi pe felul în care primăria a decis să facă exproprieri, fără să ţină cont de protejarea dreptului la proprietate, fără să informeze suficient şi fără chiar să respecte legea.
Colegii noştri au identificat deja fapte de abuz în serviciu, de fals şi uz de fals, de trafic de influenţă şi pornind de la aceste elemente vom pregăti şi vom depune o sesizare la DNA pentru ca acest caz de la Mogoşoaia să fie cercetat şi să fie făcută lumină acolo, să fie foarte clar ce s-a întâmplat pentru că şi agresivitatea, violenţa unor consilieri care au votat această decizie ridică semne de întrebare.
De ce anume se tem? Dacă ei consideră că au făcut lucrurile legal de ce se tem de colegi din Opoziţie care nu au fost de acord cu acea decizie şi au prezentat argumente? Vom cere autorităţilor publice să clarifice situaţia de acolo", a spus Cioloş, la Parlament, la finalul şedinţei Biroului Naţional al USR.
El a anunţat şi că reprezentanţii USR Mogoşoaia au decis să înceapă strângerea de semnături pentru demiterea primarului Paul Precup, afirmând că acesta este "vinovat de presiunile pentru adoptarea proiectului imobiliar" din acea zonă.
Dacian Cioloş a vorbit, în context, despre cazurile de violenţă şi agresiune de la Mogoşoaia şi Braşov împotriva unor reprezentanţi locali ai Uniunii Salvaţi România.
"Cred că este important să instituim toleranţă zero faţă de violenţă, ameninţare, agresivitate, pentru că oricum societatea românească se află în momentul de faţă într-un moment de tensiune după crizele prin care am trecut şi cu atât mai mult vedem şi partide extremiste care profită de această agresivitate, violenţă şi tensiune şi surfează pe nevoile, fricile, temerile oamenilor, aşa încât există riscul ca această violenţă să fie amplificată şi asta nu e deloc sănătos pentru democraţie şi pentru felul în care ne dorim cu toţii să se facă politică în România", a spus liderul USR.
El le-a solicitat PNL şi PMP fermitate în mesaje faţă de astfel de cazuri de violenţă şi agresiune şi a făcut apel la instituţiile publice responsabile cu respectarea ordinii şi a legii să realizeze acţiuni de descurajare a unor astfel de evenimente.
"Vreau să fac şi un apel faţă de instituţiile publice, care ar trebui să asigure respectarea ordinii şi a legii şi spun asta pentru că, din păcate, nu am văzut în aceste ultime săptămâni, ultime zile, acţiuni ferme din partea MAI, nu am văzut acţiuni de descurajare a unor astfel de situaţii, a unor astfel de evenimente şi asta nu pentru că lipseşte cadrul legislativ.
Din păcate, ceea ce lipseşte este punerea în aplicare a legilor, capacitatea instituţiilor publice de a-şi face pur şi simplu treaba şi atunci nu e de mirare că în locul ordinii publice avem violenţă, agresivitate promovată, din păcate, tot mai mult", a afirmat preşedintele USR.