A apărut în presă noul sondaj INSCOP, privind opțiunile românilor, în cazul când alegerile parlamentare ar avea loc în ianuarie 2022.
Sunt destule surprize, deși nimic nu era greu de prevăzut. Ba chiar aș zice că cifrele nu fac altceva decât să confirme ceea ce logica ne șoptea mai demult la ureche.
Incontestabil, „bomba” sondajului de vineri este creșterea spectaculoasă a partidului AUR și poziționarea sa peste PNL, care a ajuns să nu mai fie nici măcar „al doilea partid”, după ce acum vreo doi ani fusese „primul”. Al doilea devine AUR, iar PNL al treilea. Ce altceva a putut duce aici decât nerozia unor lideri, cărora nu le pasă de soarta partidului?
Nici PSD nu stă pe roze, pierde câteva procente bune și începe să simtă suflul AUR în propria ceafă.
Mă înșel, oare, sau e adevărat că, acum vreo doi ani, doamna Șoșoacă – pe atunci susținută de AUR – previziona nu numai intrarea la guverare, singur și fără aliați, a partidului care o susținea (la acea dată), ci chiar instalarea la Cotroceni a domniei sale personal? Comentam atunci: her Excellency Mrs Shoshoaca.
Comentam și râdeam, cu gura până la urechi! Ca să fiu corect, râd și acum, dar mai rezervat.
Incontestabil, AUR este vedeta recentului sondaj INSCOP, dar meritele nu sunt exclusiv ale sale. I-au ridicat puternic mingea la fileu atât partidele aflate la guvernare, cât și nenorocosul USR, care, chiar și în Opoziție, e tot pe locul 2.
În aceste condiții, dacă AUR este marele câștigător în sondaje, apoi, fără nicio îndoială, marele perdant este PNL.
Și asta nu atâta prin erodarea specifică guvernării, cât prin stângăciile și bâlbele noului președinte al partidului, Florin Cîțu, incapabil să explice pentru ce merite deosebite s-a cocoțat la vârful piramidei liberale și pentru ce alte noi merite încă se mai află acolo.
Chiar în aceste zile, faptul că atacă delicata problemă a prețului la energie, fără să avanseze soluții concrete, acceptate și de alți specialiști ai coaliției sau din afara ei, ridică semne de întrebare cu privire la însăși competența profesională a domniei sale. Este de necrezut ca un lider de partid, speclialist în economie-finanțe cum se pretinde, să trateze problema prețului la modul general sau politic.
Nimic nu vorbește mai limpede despre platitudinea personajului în cauză decât recentele banalități debitate în spațiul public, privind opiniile sale de expert asupra noilor prețuri din energie. Citez un pasaj compact:
„Este evident că suntem într-o criză energetică majoră.
În afară că loveşte consumatorii casnici, loveşte întreaga economie.
Nu e numai România în această situaţie, ci întreaga Europă.
Deci este un moment în care statul trebuie să intervină curajos”.
N-am văzut undeva ceva exprimat mai plat decât într-o propozițiune din abecedar, devenită legendă: Ana are mere.
Prin cine trebuie să intervină statul curajos, pe tema prețului la energie? Evident, prin coaliția aflată la guvernare, prin premierul ei și prin liderii ei, din care unul nu pare să gândească mai departe decât simpaticul Bulă.
M-aș fi așteptat din partea fostului ministru al Finanțelor, fost premier și specialist în economie-finanțe ca, vorbind de prețul energiei, să comenteze relația preț/cost, să explice efectele prețului pe ansamblul economiei, cu impact în buzunarul românului sărac, în contul micului întreprinzător, în conturile marilor companii, în deprecierea dramatică a valutei naționale, toate scăpate de sub control.
Dacă nu el, atunci cine altul să fie persoana potrivită ca să găsească sau măcar să încurajeze soluțiile cele mai indicate pentru ieșirea din haosul economic- financiar, în care a plonjat țara?
Alegătorul de la firul ierbii, obișnuit să confunde partidul cu șeful – cel puțin, din experiența Dragnea/PSD – asociază și acum persoana Cîțu cu partidul „lui Cîțu”. Iar aversiunea alegătorului față de același Cîțu, cocoţat în fruntea PNL, îl face pe alegător să taxeze partidul, contând că l-a taxat pe lider.
Revenind la sondaj, observ că, nici dacă adunăm punctajul liberalilor lui Cîțu (16,6%) cu cel al liberalilor lui Orban (1%), tot nu ajungem la AUR (20,6%). Poate sunt unii tentați să spună că oricum liberalii erau sortiți să fie depășiți de AUR, de vreme ce, nici adunând scorul „cîțiștilor” cu al al „orbaniștilor”, tot n-am atinge ceea ce au atins „auriștii”.
Sunt tentat să nuanțez. Opțiunea electoratului este un „ceva” mai complicat decât aritmetica, politica este mai încurcată decât o simplă ecuație, iar viața nu este alcătuită din algoritmi, chiar dacă sunt stabiliți prin consens.
Dacă liberalii nu s-ar fi fracționat, imaginea partidului ar fi rămas mai puțin știrbită, în ochii electoratului. Ba chiar, dacă guvernarea ar fi mers bine (așa pretindea fostul premier), PNL s-ar fi calificat, poate, ca partid-locomotivă al coaliției, menținându-și un statut onorabil, câștigat în timp.
În loc să fie perceput ca locomotivă a partidului, domnul Cîțu este pentru mulți alegători (mărturisesc, printre aceștia mă număr și eu) frânarul formațiunii.
Rezultatul? Partidul se prăbușește de la lună la lună.
Gradientul ultimei prăbușiri, respectiv de la 17% la 16,6%, este 0,4. I se pare cuiva puțin?
Îmi permit un exercițiu de imaginație și mă întreb, ipotetic, bineînțeles: cum ar evolua viitorul partidului, dacă s-ar menține cu aceeași descreștere liniară, cu același gradient constant, de câte 0,4 puncte procentuale, calculat aritmetic, lună de lună?
Practic, continuând pe calea deja abordată, PNL riscă să dispară. Firește calculul este simplist, artimetica adoptată este una elementară de tot, chiar nerealistă, dar orice formulă de calcul ați folosi, ea va conduce tot la concluzia că partidul s-a postat deja, cu hotărâre, pe toboganul vechiului PNȚCD și nu mai contează când se va produce finalul.
Acesta este rodul aranjamentelor domnului Cîțu cu protejații săi, când era premier, și al recunoștinței lor pentru dânsul când l-au ales președinte de partid. Ales cu numai câteva zile înainte de a fi demis de la șefia guvernului. Merită, domnilor liberali? Nu v-ați făcut de râs?
Pe alt palier, și PSD scade în sondaje. Dimensiunea gradientului este mai spectaculoasă decât la liberali, dar mai puțin îngrijorătoare pentru social-democrați. Și iată de ce:
Pentru opinia publică, PSD se distinge detașat ca lider al Coaliției. Domnul Ciolacu dovedește abilitate în a se menține pe o anumită linie de plutire. PSD, nu PNL pare a se clasa în prima linie la tot ce se petrece în țară, bun sau rău.
Pentru alegătorul de la firul ierbii, Ciolacu pare exact contrariul lui Cîțu: nu lasă impresia că ar râvni funcții, ele i-au picat de la sine, când s-a prăbușit Dăncilă sau Dragnea. La mai mult nu râvnește. Nu pare să poftească la Guvern și (s-ar părea) nici la prezidențialele din 2024: știe din experiența Dăncilei și a lui Ponta ce pățește cine pierde.
Poate mă va întreba cineva: oare calculul aritmetic, care prevestește un posibil sfârșit al liberalilor până după Crăciun, nu se aplică și pentru PSD, ca să-i prevestească tot un posibil sfârșit, poate pe la Paștele din anul următor sau după aceea?
Aș zice că-i altă gâscă, în altă traistă. PSD (alias PDSR, PSDR, FSN și poate chiar PMR), așa corupt, clientelar și populist cum îl știm, este totuși un partid puternic. A dovedit-o în timp. După ce Iliescu a pierdut alegerile interne din 1992, o facțiune din FSN a reușit atunci ceva ce nu reușește astăzi Ludovic Orban, dar n-a reușit cândva nici Tăriceanu: s-a renăscut pe sine, precum pasărea Phoenix, și a întors guvernarea înapoi la social-democrați, redenumiți acum PDSR, cu premierul Năstase în frunte. Era în anul 2000.
Prăbușită din nou în 2004, când abilul Băsescu reușise să readucă dreapta la putere, pasărea renaște iarăși din cenușa ei și însuși Băsescu este nevoit în 2012 să-l nominalizeze premier pe Ponta, cam volens-noles .
Zdrobit iarăși, pentru a nu știu câta oară, PSD și-a pansat singur rănile după aventura Dragnea și după episodul Viorica și iată-l reașezat la guvernare sub sceptrul politic al lui Ciolacu.
Ei bine, singura redresare marcantă a PNL, după o cădere, a fost cea din vara 2019, urmată la scurt timp de o prăbușire dramatică și pe care nici Ludovic Orban, nici urmașul său Florin Cîțu, nici altcineva nu reușește s-o redreseze. Nici vorbă de cenușă și de pasărea Phoenix!
Acesta este motivul (major) pentru care este greu să faci comparație între recenta scădere în sondaje a PNL pe de o parte și cea a PSD (mai mare), pe de altă parte.
La ce se așteaptă oare, de aici încolo, dreapta românescă? La ce se mai poate aștepta PNL? Și, mai ales, ce așteaptă oamenii de bună credință, cei care au încredere în forța dreptei, în puterea capitalului, în educație, în școli, autostrăzi, în ceva ce creează resurse financiare pentru mărit salarii, pensii, alocații și poate pentru stoparea sindromului de părăsire a țării?
Cum ce așteaptă? Toate la timpul lor: deocamdată, baba se piaptănă.