Un pod s-a surpat la Pittsburgh, chiar înainte să vină Biden să vorbească de infrastructură

Un pod s-a surpat la Pittsburgh, chiar înainte să vină Biden să vorbească de infrastructură
Foto: captură video

Un pod rutier s-a surpat vineri, la Pittsburgh, un oraş american în care preşedintele american Joe Biden era aşteptat în aceeaşi zi pentru a vorbi despre marile sale proiecte de infrastructură, relatează AFP şi NBC News.

Mai mulţi automobilişti au fost blocaţi în acest accident, însă nimeni nu a fost rănit, potrivit primelor constatări, a anunţat serviciul de urgenţă din Pittsburgh, al doilea cel mai mare oraş din Pennsylvania (est), după Philadelphia.

Snow-covered bridge in Pittsburgh collapses

Autorităţile din Pittsburgh au îndemnat populaţia să nu se apropie de zona respectivă, din cauza unui ”miros puternic de gaze naturale”, potrivit NBC News.

ADVERTISING

Siguranţa Publică din Pittsburgh a anunţat că o conductă de gaze naturale a fost secţionată.

Un autobuz, în care se aflau un şofer şi doi pasageri, se afla pe pod în momentul surpării, a anunţat Autoritatea Portuară din comitatul Allegheny.

Primarul oraşului Pittsburgh Ed Gainey a anunţat că cele trei persoane au fost rănite uşor şia precizat că nu există victime.

Guvernatorul Pennsylvaniei Tom Wolf a anunţat că echipa sa ”monitorizează situaţia în Pittsburgh şi este pregătită să ofere susţinere în cazul în care este necesară”.

ADVERTISING

”Locuitori ai Pittsburghului, vă rugăm să rămâneţi în siguranţă şi să evtaţi zona”, a îndemnat el pe Twitter.

Biden era aşteptat vineri la West Mifflin, la aproximativ 16 kilometri de Pittsburgh.

Preşedintele american Joe Biden a fost informat despre surparea podului şi şi-a exprimat recunoştinţa faţă de salvatorii mobilizaţi, anunţă o purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki.

Biden nu-şi va schimba, cu toate acestea, programul, a anunţat ea.

Potrivit unui program făcut public de către Casa Albă, Joe Biden urmează să susţină un discurs vineri după-amiza (ora locală) despre felul în care vrea ”să consolideze lanţurile logistice ale naţiunii, să redinamizeze sectorul industrial, să creeze locuri de muncă bine plătite şi protejate de sindicate şi să construiască o nouă Americă, cu ajutorul legii susţinute de către cele două partide privind infrastructura”.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇