Preşedintele american Joe Biden a fost surprins insultând un reporter de la postul de televiziune Fox News, după ce jurnalistul i-a adresat o întrebare despre impactul creşterii inflaţiei asupra alegerilor pentru Congres din acest an.
În timp ce jurnaliştii se pregăteau să plece de la o reuniune a Consiliului Concurenţei din subordinea lui Biden, Peter Doocy, un corespodent la Casa Albă cu care preşedintele se contrează cu regularitate, a întrebat dacă inflaţia nu este un handicap politic în perspectiva alegerilor.
"O inflaţie mai mare este un avantaj uriaş", a răspuns Biden sarcastic peste gălăgia jurnaliştilor care strigau întrebări, aparent fără să realizeze că microfonul încă îi mergea. "Ce nenorocit prost", a adăugat preşedintele.
Insulta a apărut apoi ca atare în transcrierea reuniunii, trimisă luni seară de Casa Albă.
Preţurile de consum din SUA au crescut semnificativ în decembrie, culminând cu cea mai mare majorare anuală a inflaţiei din ultimele aproape patru decenii.
Inflaţia îi afectează puternic pe americani, cu zece luni înainte de alegerile de la mijloc de mandat, care se anunţă complicate pentru democraţi.
Biden l-a sunat apoi pe jurnalist
La aproximativ o oră de la acest schimb de replici, Biden l-a sunat pe Doocy pe telefonul mobil şi l-a asigurat că "nu a fost nimic personal" în reacţia sa.
Reacţia lui Biden a surprins şi a atras o avalanşă de critici, în special din tabăra conservatoare.
Insulta încalcă promisiunile preşedintelui, care s-a angajat să reconcilieze America şi să se ferească de excesele de limbaj ale predecesorului său republican Donald Trump şi care a spus la preluarea mandatului, în urmă cu un an, că va fi sever cu orice lipsă de respect în rândul membrilor administraţiei sale.
Trump era recunoscut pentru atacurile sale la adresa reporterilor, în timpul mitingurilor sau la conferinţele de presă, spre deliciul multora dintre susţinătorii săi.
Peter Doocy, care relatează de mult timp despre activitatea lui Biden, se contrează deseori cu preşedintele la evenimente, adresând întrebări sceptice şi critice.
Postul său de televiziune, Fox News, mai degrabă favorabil conservatorilor, a fost critic la adresa administraţiei Biden şi a democraţilor.