Biserica Ortodoxă, care a tolerat tendințe neolegionare, în anumite mănăstiri, o parte din conducerea Academiei Române, care a promovat tendințe antisemite, partidele care sunt în criză de încredere, președintele Iohannis, care a distrus ceea ce era probabil o oportunitate istorică pentru reforme durabile, toate acestea constituie condiții de posibilitate pentru AUR, o mișcare care are multe în comun cu felul în care s-a ridicat Mișcarea Legionară, spune istoricul Oliver Jens Schmitt, într-un interviu pentru Spotmedia.
Oliver Jens Schmitt este profesor de istorie sud-est-europeană la Universitatea din Viena. Din 2017, este preşedintele Secţiei filozofic-istorice a Academiei Austriece de Ştiinţe. Este autorul volumului Corneliu Zelea Codreanu. Ascensiunea şi căderea „Căpitanului“
Principalele declarații:
- În esență, AUR reproduce acel amalgam de legionarism și naționalism care a fost transmis societății românești din epoca Ceaușescu prin școală, cinematografie și mass-media, ca fiind interpretarea de către stat a culturii și istoriei naționale.
- O parte din conducerea Academiei Române, în ultimii ani, sub conducerea lui Ioan Aurel Pop, a promovat în repetate rânduri tendințe antisemite, de exemplu prin glorificarea lui Nicolae Paulescu.
- BOR joacă un rol și prin faptul că a tolerat ani de zile tendințe neolegionare, în anumite mănăstiri, dar și în cercurile intelectuale, apropiate de Biserică.
- PSD vede în AUR un factor politic care ar putea fi util. AUR și liderii săi, precum și oamenii din jurul lor, sunt promovați intens de propaganda rusă din România.
- Autodizolvarea PNL sub responsabilitatea decisivă a lui Klaus Iohannis a fost un cadou politic la care, probabil, cei mai optimiști lideri ai PSD nu ar fi îndrăznit nici măcar să viseze cu puțin timp în urmă. PSD este în continuare partidul cu cele mai stabile structuri în toată țara, inclusiv în mediul rural.
Ați cercetat Mișcarea Legionară și felul în care ea a fost posibilă în România. Vedeți elemente comune cu AUR, atât în ceea ce privește ideologie AUR, cât și condițiile care fac posibilă o astfel de mișcare politică?
AUR nu are o doctrină ferm formulată. Programul său de partid este, în esență, o versiune oarecum umflată a sloganurilor naționaliste pe care partidul le diseminează, în special prin intermediul rețelelor de socializare. În esență, AUR reproduce acel amalgam de legionarism și naționalism care a fost transmis societății românești din epoca Ceaușescu prin școală, cinematografie și mass-media, ca fiind interpretarea de către stat a culturii și istoriei naționale. Acest lucru este ușor pentru AUR, întrucât la orele de istorie se folosesc adesea materiale didactice care tratează superficial subiecte controversate precum revoluția din 1989, dar și legionarismul, participarea României la Shoah, dictatura mareșalului Antonescu sau susținerea de către BOR a tuturor regimurilor autoritare și totalitare din secolul XX.
Chiar dacă circumstanțele din anii 1930 nu sunt transferate în mod mecanic la situația de astăzi, unele paralele între legionarism și AUR sunt izbitoare: o mișcare extremistă de tineri activiști neexperimentați, dar predispuși la violență, este privită cu simpatie sau susținută în secret de părți ale establishment-ului.
Atunci, ca și acum, intelectualii și academicienii creează un climat care sprijină ultranaționalismul ortodox, anti-occidental.
Din nou, este vorba de profesori, de exemplu o parte din conducerea Academiei Române, care în ultimii ani, sub conducerea lui Ioan Aurel Pop, a promovat în repetate rânduri tendințe antisemite, de exemplu prin glorificarea lui Nicolae Paulescu sau prin relativizarea numărului de victime ale pogromului de la Iași din 1941.
BOR joacă un rol și prin faptul că a tolerat ani de zile tendințe neolegionare, în anumite mănăstiri, dar și în cercurile intelectuale, apropiate de Biserică. Conducerea BOR a trebuit să se confrunte cu diferite curente din Biserică, atunci ca și acum. Atunci, ca și acum, nu s-a distanțat de extremiștii ortodoxist-ultranaţionalişti din rândurile sale. Iar acest lucru încurajează mințile intelectuale din cadrul AUR.
Atunci, ca și acum, sistemul de partide se află într-o criză de încredere. Mulți alegători și-au pierdut încrederea în posibilitatea existenței unui guvern care să dorească cu adevărat să lupte împotriva corupției, mai ales după recenta schimbare de direcție a președintelui Klaus Iohannis.
PSD vede în AUR un factor politic care ar putea fi util. Partidele nu dau un răspuns politic clar, fără echivoc și substanțial la AUR. De asemenea, în anii 1930, mulți politicieni au subestimat mișcarea legionară și au crezut că îi pot instrumentaliza pe legionarii neexperimentați din punct de vedere politic în scopuri proprii. Acest lucru s-a dovedit a fi o mare greșeală.
Ca și în anii 1930, statul român s-a dovedit slab în fața unei crize majore, atunci criza economică mondială, astăzi efectele combinate ale emigrației în masă, ale reformelor structurale întârziate și ale pandemiei.
La fel ca în anii '30, mediul geopolitic al României se deteriorează, cu amenințarea din ce în ce mai mare în Est din partea unei Rusii agresive, care, evident, este și ea pregătită de război, și la care o Românie preocupată de ea însăși nu are niciun răspuns.
Mișcarea Legionară ținea, cumva, și de epocă, de Zeitgeist. Are AUR elemente de context, în acest fel, se trage din populismul epocii?
Pe de o parte, populiștii se ocupă de problemele actuale. Acest lucru este clar în criza Covid, pe care AUR, la fel ca și alte mișcări extremiste din Europa, o instrumentalizează pentru sine.
În România, există factori suplimentari: o dezorientare politică și o slăbire a forțelor pro-europene ca urmare a ruperii coaliției PNL-USR de către Klaus Iohannis.
Frustrarea față de lipsa de reforme a încurajat radicalizarea unei părți a electoratului, nu în ultimul rând în diaspora.
Totuși, nu tot ce ține de AUR este o reacție la slăbiciunea actuală a statului și a partidelor.
Discursul ortodoxist, (neo)legionar, antioccidental și ultranaționalist are o vechime de aproximativ o sută de ani în România și a fost ideologie de stat în mai multe rânduri, de exemplu între 1938 și 1944 și din ultimii ani ai lui Gheorghiu-Dej până în 1989.
Chiar și după 1989, acest corp de gândire a fost răspândit în mod deschis - de exemplu de partidul România mare și partidele conexe - sau în mod ascuns de către PSD. AUR, dar și grupări extremiste aflate încă în umbră, cum ar fi Mișcarea pământul strămoșesc, se inspiră în conținut și retorică din această moștenire extinsă și niciodată depășită a mediului fascist ortodox.
Vedeți un personaj de tipul Zelea Codreanu? E el posibil astăzi în România?
George Simion și alți lideri ai AUR sunt mai puțin probabil să fie luați în considerare aici.
Nici Ioan Aurel Pop, pe care Simion l-a propus în repetate rânduri ca și candidat la președinție, nu face parte din această categorie.
Subestimat de public, dar foarte prezent în mediile provinciale, este liderul autoproclamat al Mișcării pământul strămoșesc, Călin Georgescu. El se pune în scenă cu un limbaj clar neolegionar; imită chiar și modul lent de a vorbi al lui Codreanu; mișcarea sa folosește clar simbolistica neolegionară, cum ar fi culoarea verde, și se distinge prin strategii legionare, cum ar fi taberele de muncă, care sunt prezentate în mod mediatic. Mișcarea lui Georgescu este susținută de cunoscuți reprezentanți ai taberei naționaliste, printre care și vicepreședintele Academiei Române, Victor Voicu.
Spre deosebire de Simion, Georgescu se prezintă ca un lider hotărât „pentru neam și țară”, călăuzit de Dumnezeu. Acest limbaj corespunde cu dicțiunea Legiunii, care este chiar mai clară la Georgescu decât în AUR.
Cât din AUR duce la Rusia și cât e doar folosit, speculat de Rusia?
Ceea ce se poate spune cu certitudine este că AUR și liderii săi, precum și oamenii din jurul lor, sunt promovați intens de propaganda rusă din România, cum ar fi sputnik.md. Printre aceștia se numără politicieni care și-au început cariera la AUR, cum ar fi doamna Șoșoacă, sau președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop.
Cu siguranță, aceste persoane au făcut declarații în ceea ce privește integrarea euro-atlantică a României. În același timp, ei pledează pentru suveranism, citând Polonia ca model.
De fapt, acest suveranism este în avantajul Moscovei, deoarece slăbește legăturile României cu UE și NATO. Nimeni din persoanele pomenite de mai sus nu poate răspunde la întrebarea cum s-ar apăra România în cazul unei agresiuni rusești împotriva Republicii Moldova sau împotriva României însăși, fără ajutorul aliaților.
Discursul anti-occidental din mediul AUR și din tabăra ortodoxă slăbește legăturile mentale ale României cu Occidentul.
Mulți români, care suferă de pe urma crizei economice, a pandemiei și a consecințelor emigrației în masă, nu știu încotro vor să îndrepte aceste forțe. S-ar putea ca Simion, Șoșoacă, Pop și alți reprezentanți ai taberei național-ortodoxe să nu știe nici ei și să poată numi doar ceea ce nu vor. Într-o perioadă de tensiuni geopolitice accentuate, acest lucru este foarte problematic pentru o țară expusă precum România, care pentru prima dată în istoria sa este integrată în alianțe solide.
Care e cel mai mare pericol al AUR, astăzi?
Destabilizarea democrației românești este determinată, în esență, de partidele și actorii tradiționali. În acest caz, rolul președintelui Klaus Iohannis, care a distrus ceea ce era probabil o oportunitate istorică pentru reforme durabile, este deosebit de fatal.
Nu trebuie uitată mobilizarea enormă a societății civile în 2017/18, care ar fi putut însemna o a doua plecare spre un stat constituțional stabil după 1996. Ca și între 1996 și 2000, conflictele interne din spectrul liberal-conservator au anulat această oportunitate. Puterea AUR se datorează în mare parte slăbiciunii adversarilor săi, dar și lipsei de voință a rivalilor săi politici de a lupta împotriva AUR în mod consecvent și decisiv.
AUR se împinge înainte în acest vid mental.
Incidentul de la Timișoara arată că și AUR testează acum cât de departe poate merge cu acțiunile violente și cât de mult tolerează forțele de ordine violența motivată politic chiar și împotriva unui primar ales, adică un reprezentant important al statului.
În ciuda retoricii unor politicieni PNL, AUR se bucură de o libertate de acțiune uimitoare. O folosește cu abilitate și este prezent acolo unde majoritatea politicienilor sunt doar în campanie, în zonele rurale, în sate - probabil că nici aceasta nu este o paralelă întâmplătoare cu acțiunile legionarilor din anii 1930.
În dialogurile noastre, am vorbit despre moștenirea PSD. PSD e iarăși la putere. Cum interpretați asta? E de vină "electoratul", "poporul" sau s-a schimbat PSD?
Ca și în cazul AUR, PSD își datorează revenirea la putere în mare măsură slăbiciunii adversarilor săi.
Este evident că părți importante din PNL nu sunt pregătite pentru o politică de reformă reală. Perspectiva unor subvenții uriașe din partea UE a făcut, în mod evident, ca unele părți ale PNL să fie mai puțin dispuse să ia în serios lupta împotriva corupției.
Autodizolvarea PNL sub responsabilitatea decisivă a lui Klaus Iohannis a fost un cadou politic la care, probabil, cei mai optimiști lideri ai PSD nu ar fi îndrăznit nici măcar să viseze cu puțin timp în urmă. PSD este în continuare partidul cu cele mai stabile structuri în toată țara, inclusiv în mediul rural. Acum, reprezentanții săi au din nou ceva de distribuit, chiar mai mult decât înainte, datorită noilor fonduri europene. PSD se va folosi de acest lucru pentru a-și asigura puterea. De asemenea, va beneficia de pe urma discreditării PNL în ochii multor alegători. Un guvern fără PSD este evident dificil de format în prezent.