Știrea momentului este că de acum îi putem programa la vaccin antiCovid și pe cei mici, de la 5 la 11 ani. Deja suntem în întârziere față de vestul Europei și SUA. Imunizările pornesc pe 26 ianuarie și pentru început vor fi disponibile 114.000 de doze mai mici de vaccin Pfizer, pentru această categorie de vârstă.
Pentru a veni în întâmpinarea părinților, Ministerul Sănătății a publicat un document cu întrebări și răspunsuri despre vaccinurile împotriva Covid la copiii între 5 și 11 ani. Îl găsiți mai jos, alături de alte informații importante privind imunizarea copiilor.
Atenție! Programările pentru copii se pot face doar în centrele de vaccinare regăsite în platformă cu denumirea P_Ped, de la „pediatrie”.
În Europa, vaccinul a fost aprobat pentru copii așa mici pe 25 noiembrie, dar la Viena, de exemplu, se începuse deja cu câteva zile mai devreme. În SUA, vaccinul a fost aprobat chiar de pe 2 noiembrie, iar până acum au fost vaccinați cu prima doză 25% din cei 28 de milioane de copii între 5 și 11 ani, deci a fost încercat cu succes de milioane de ori.
În primul rând, are rost să-i vaccinăm? Da, are!
Prima întrebare este dacă și copiii infectați cu virusul SARS-CoV-2 sunt expuși riscului de a dezvolta forme grave de boală Covid-19.
Iar medicii spun că da. Potrivit acestora, date publicate în octombrie 2021 de Centrul de Control și Supraveghere al Bolilor din SUA (CDC) au arătat că în rândul copiilor între 5 și 11 ani au fost înregistrate peste 8.300 de spitalizări legate de Covid-19 și aproape 100 de decese din cauza acestei afecțiuni.
În prezent se apreciază că boala Covid 19 este una dintre primele 10 cauze de deces printre copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani din SUA.
Copiii care prezintă comorbidități (boli cronice respiratorii, renale, hepatice, cardiace, malignități, boli inflamatorii intestinale, imunodepresie de diferite cauze) sunt mai expuși riscului de a dezvolta forme severe de Covid în comparație cu copiii sănătoși.
Având în vedere faptul că formele severe de Covid-19 la copii sunt rare, este justificată vaccinarea?
Potrivit medicilor, este adevărat ca majoritatea copiilor diagnosticați cu Covid sunt asimptomatici sau au o formă ușoară de boală și recuperarea este fără sechele.
Cu toate acestea, riscul ca un copil să facă o formă severă de boală nu este de neglijat, chiar și în cazul copiilor fără afecțiuni cronice.
Eficiența vaccinului ARNm Pfizer este în proporție de 91% în prevenirea bolilor simptomatice la copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani, conform studiilor clinice efectuate până la acest moment.
Vaccinarea împotriva Covid protejează copiii atât de efectele directe, imediate ale bolii, cât și de efectele pe termen lung.
De ce copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani ar trebui vaccinați?
Obiectivul principal al vaccinării copiilor cu vârste cuprinse între 5-11 ani, explică medicii, este de fi protejați împotriva infecției SARS-CoV-2 și de a reduce povara generală a bolii la aceasta grupă de vârstă.
Nu toți copiii din această grupă de vârstă au același risc de a dezvolta forme severe de boală. Copiii cu afecțiuni cronice ar trebui să aibă prioritate, având în vedere riscul crescut de a dezvolta forme severe de boală.
Riscul de a dezvolta o formă severă de boală nu este însă de neglijat chiar și în cazul copiilor fără afecțiuni cronice. Vaccinarea copiilor împotriva Covid-19 asigură protecție împotriva bolii, protejează împotriva apariției formelor severe până la cele critice de boală și reduce riscul de spitalizare.
Există îngrijorări cu privire la apariția de miocardită sau de pericardită după administrarea unui vaccin ARNm?
Din datele raportate după începerea campaniei de vaccinare la grupa de vârstă 5-11 ani, în SUA au fost raportate 12 cazuri din 8.674.378 de doze administrate.
După vaccinarea cu serul Pfizer a copiilor cu vârsta cuprinsă între 12 și 17 ani au fost raportate cazuri rare de miocardită sau pericardită.
Copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani prezintă un risc mai mic de a dezvolta miocardită comparativ cu adolescenții cu vârste cuprinse între 12-17 ani.
Câte doze de vaccin va primi copilul cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani?
Potrivit medicilor, schema de vaccinare completă cuprinde 2 doze de vaccin Comirnaty-Pfizer-BioNTech, de 10 μg/doză, ce se vor administra intramuscular la interval de 21 de zile.
Pentru o categorie specială de copii, cu imunosupresie severă, se poate administra a treia doză la un interval de cel
puțin 28 zile după a doua doză.
Citește integral cele 18 întrebări cu privire la vaccinarea copiilor între 5 și 11 ani și răspunsurile medicilor.
Răspunsurile sunt oferite de Prof. univ. dr. Doina Anca PLEȘCA, Departamentul de Pediatrie, Facultatea de Medicină, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București și Dr. Anca DRĂGĂNESCU, Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. dr. Matei Balș”, București.