Prima reacție a Simonei Halep după primul titlu cucerit în sezonul 2022

Prima reacție a Simonei Halep după primul titlu cucerit în sezonul 2022
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Simona Halep a cucerit trofeul WTA Melbourne Summer Set, la chiar primul său turneu din 2022, turneu venit după o așteptare destul de lungă.

E primul trofeu al Simonei după cel de la Roma din septembrie 2020, pe zgură atunci, anul 2021 fiind unul presărat cu multe deziluzii pentru campioana noastră născută la Constanța.

Simona Halep cucerește trofeul WTA de la Melbourne, la primul turneu din 2022

La ceremonia de premiere de după finală cu Veronika Kudermetova, câștigată clar, scor 6-2, 6-3, aceasta a declarat extrem de fericită:

ADVERTISING

"E o plăcere să am un nou speech pe această arenă, acum 4 ani am avut un moment neplăcut, pierzând finala cu Wozniacki. E atât de frumos să fiu aici în fața voastră. a fanilor, care mereu m-ați sprijinit în cele mai grele momente. Felicitări Veronika, poate nu ai jucat azi cel mai bun tenis, dar o să fie mai bine la Australian Open, acolo contează mai mult. Mulțumiri echipei mele, nu e poate cel mai ușor să mă aveți aproape, știu că sunt dificilă. Haideți să continuăm să câștigam, îmi place acest sentiment.

M-am bucurat să fiu aici în Australia, l-am revăzut pe Darren, mă bucur că a fost aici alături de mine, m-a ajutat de mult în carieră. Abia aștept să vin la Australian Open, să ne revedem cu bine peste două săptămâni", puncta la acordarea trofeului Halep, care a primit un trofeu în formă de bumerang de la organizatorii Melbourne Summer Set.

ADVERTISING

23 de trofee WTA are în panoplie Simona Halep, care se află la primul turneu câștigat pe pământul de la Antipozi.

Ea va urca începând de luni până pe locul 15 WTA, urmând să aibă o săptămână de pauză, după retragerea de la turneul WTA 500 de la Sydney.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!