Folosind scandalul momentului cu Novak Djokovic, autoritățile de la București au făcut o analiză comparativă între Australia și Serbia, pentru a arăta cât de importante sunt vaccinarea și respectarea regulilor antiCovid în salvarea de vieți.
”Vaccinarea rămâne cea mai la îndemână soluție de protecție împotriva COVID-19! Prin vaccinare împotriva COVID-19: se reduce riscul de infectare; se reduce riscul de transmitere a virusului; se reduce considerabil riscul de spitalizare; se reduce considerabil riscul de deces.
Menționăm că, până în acest moment, la nivel global au fost administrate peste 9,36 miliarde de doze de vaccin împotriva COVID-19”, se arată în postarea de pe pagina RoVaccinare.
Colectând date de pe site-urile Worldometers, Bloomberg și Ourworldindata, RoVaccinare a luat ca și criterii comparative populația, rata de vaccinare, numărul de cazuri de Covid și numărul de morți cauzate de Covid.
Verificând cifrele, am observat unele greșeli, dar și lipsa unor precizări esențiale. RoVaccinare prezintă la rata de imunizare, fără a face precizarea, cifrele pentru cei cărora le-a fost administrată o doză, la numărul de decese din Australia au fost inversate două cifre, rezultând un bilanț negru mai mic cu 90 de morți.
Oficialii au ales să se concentreze exclusiv pe cele două țări și să nu introducă datele pentru România în comparație, dar vi le prezentăm noi, mai jos. Iată cifrele corecte ale comparației dintre Australia, Serbia și România:
Australia:
- populație – 25,94 milioane
- vaccinare – 80,3% cu o doză, 77,7% cu schema completă, 11,6% cu booster
- infectări – 762.507
- decese - 2.321
Serbia:
- populație – 8,68 milioane
- vaccinare – 47,9% cu o doză, 46,2% cu schema completă, 24,9% cu booster
- infectări – 1.327.455
- decese - 12.850
România:
- populație – 19,04 milioane
- vaccinare – 41,1% cu o doză, 40,4% cu schema completă
- infectări – 1.927.867
- decese - 58.940
Un reportaj al celor de la Al Jazeera prezentat astăzi pe SpotMedia.ro concluziona că scepticismul românilor în ce privește vaccinarea și respectarea regulilor impuse în pandemie e corelat cu lipsa de încredere în autorități, ca urmare a comunismului, dar și a scandalurilor de corupție din ultimii ani. În mod cert, nici erorile de comunicare din timpul pandemiei nu ajută.