Trump s-a răzgândit. Nu mai face conferinţă de presă la un an de la asaltul asupra Capitoliului

Trump s-a răzgândit. Nu mai face conferinţă de presă la un an de la asaltul asupra Capitoliului
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fostul preşedinte Donald Trump a făcut, marţi, o schimbare bruscă de direcţie şi a renunţat să mai ţină o conferinţă de presă joi, exact la un an după asaltul partizanilor săi asupra Capitoliului de la Washington.

Într-un comunicat dat publicităţii marţi, republicanul a afirmat că va lua cuvântul la 15 ianuarie, într-un miting din Arizona, comentează AFP.

El a protestat din nou față de "frauda" care a afectat, în opinia sa, dar fără a aduce vreo dovadă, ultimele alegeri prezidenţiale câştigate de Joe Biden.

ADVERTISING

"Crima secolului!", a scris Donald Trump, pe care adversarul său democrat l-a devansat cu 7 milioane de voturi.

El nu a oferit nicio explicaţie clară pentru anularea conferinţei de presă pe care o prevăzuse în reşedinţa sa luxoasă din Florida (sud-est).

Trump a spus că renunţă "în lumina" comisiei parlamentare "părtinitoare şi necinstite" care investighează rolul său şi al colaboratorilor săi apropiaţi în acest atac care a traumatizat America.

Anunţul acestui eveniment, care ar fi coincis cu un moment de reculegere al Congresului american la Washington, a fost primit ca încă o provocare de către criticii fostului preşedinte.

ADVERTISING

Schimbarea bruscă de direcţie a lui Donald Trump îi lasă calea liberă lui Joe Biden care va vorbi joi din incinta Capitoliului, chiar acolo unde mii de partizani ai adversarului său republican au încercat să împiedice Congresul să-i certifice alegerea.

"Va vorbi despre munca rămasă de făcut pentru a asigura şi consolida democraţia şi instituţiile noastre, pentru a respinge ura şi minciunile pe care le-am văzut la 6 ianuarie, pentru a uni ţara", a declarat purtătoarea sa de cuvânt, Jen Psaki.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇