Salvamontiștii au avut o zi plină. La Poiana Braşov, în prima zi de sezon, s-au înregistrat şi primele accidente

Salvamontiștii au avut o zi plină. La Poiana Braşov, în prima zi de sezon, s-au înregistrat şi primele accidente

Salvamontiştii anunţă că vineri a fost o zi plină pe munte, existând numeroase solicitări în întreaga ţară. Pentru evitarea acestora, salvamontiştii au transmis mai multe recomandări.

”Din nou o zi plina pentru salvamontiştii din întreaga ţară. Salvamont România vă îndeamnă la prudenţă şi responsabilitate în derularea activităţilor montane”, a transmis, vineri seară, Salvamont România.

La rândul lor, salvamontiştii din Poiana Braşov anunţă că, în prima zi a noului sezon de schi, s-au înregistrat şi primele incidente.

ADVERTISING

”Astăzi, Serviciul Public Local Salvamont Braşov a răspuns unui număr de 5 solicitări, care au vizat 4 persoane accidentate şi o persoană rătăcită. Doua dintre persoanele accidentate au fost trimise, mai departe, cu echipajele SAJ/SMURD, către unităţile spitaliceşti, pentru controale suplimentare de specialitate”, au transmis salvamontiştii din Poiana Braşov.

Aceştia sfătuiesc schiorii începători să apeleze la un instructor de schi autorizat şi să rămână pe pârtiile destinate lor, iar schiorii avansaţi, care aleg pârtiile din partea superioara a masivului, să rămână doar în zonele deschise amenajate şi să respecte balizajele şi semnalizările aferente.

ADVERTISING

Autorităţile din Braşov au anunţat că vineri s-au deschis pârtiile. La începutul acestui sezon, se va putea schia pe toate pârtiile din zona superioară a masivului Postăvarul, se va putea coborî până în Poiana Braşov pe pârtia Drumul Roşu şi, de asemenea, vor fi deschise şi cele două pârtii pentru începători.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇