EIDOS Talks: Cinci tineri le demonstrează politicienilor români cum ar trebui să arate o dezbatere constructivă

EIDOS Talks: Cinci tineri le demonstrează politicienilor români cum ar trebui să arate o dezbatere constructivă

Schimbul de idei, cu argumente și cu un eventual câștigător al acestei “confruntări”, aproape că a dispărut din practica politică și democratică din România.

Fenomenul a devenit tot mai vizibil mai ales odată cu ascensiunea social media și a altor canale digitale de comunicare directă între politicieni și public.

Problema care apare, în context, așa cum a reieșit din mai multe dezbateri organizate în cadrul primei serii EIDOS Talks  la care au participat anul acesta peste 30 de jurnaliști, antreprenori și reprezentanți ai societății civile este că, tot mai des, ce i se prezintă publicului ca fiind interviuri cu oamenii-cheie din stat sunt doar niște discuții cu întrebări pre-negociate.

ADVERTISING
  • De asemenea, un alt lucru îngrijorător semnalat în dezbateri a fost că politicienii refuză să mai ofere date și informații, chiar și de interes public, chiar și jurnaliștilor – preferând lumea comodă a comunicării controlate, via social media, doar cu publicul care le aplaudă orice postare.

Dar cum ar putea să arate o discuție constructivă, civilizată, argumentată pe o temă de interes public real?

EIDOS Talks a organizat, la finalul primului sezon, o ediție specială unde cinci tineri care au ca pasiune debate-ul profesionist le oferă politicienilor români un exemplu demn de urmat.

ADVERTISING

Câteva întrebări-cheie la care s-a căutat răspuns în cadrul dezbaterii, a cărei concluzie nu e deloc cea așteptată, sunt:

  • Mai sunt dezbaterile reale și deschise între politicieni necesare, în democrație? 
  • A anulat explozia digitalului și senzația conectării directe – cu “dezbateri” aprinse, izolate în “bule” – ideea de dezbatere în sensul real al cuvântului?
  • Ar trebui sau nu să fie aceste dezbateri obligatorii, chiar legal, pentru cei care ne cer votul?

Ca arbitru și moderator a fost invitat Șerban Pitic. În echipa pro-dezbateri au argumentat Laura Drăgoi și Alexandru Dănescu. În cea anti-dezbateri electorale între politicieni Flavia Negoescu și David Moscovici.

ADVERTISING

Toți sunt multiplu premiați la competiții internaționale de debate – prezentarea lor detaliată, episodul intregral, precum și alte detalii puteți citi și viziona aici.

EIDOS Talks a ajuns la 3.3 milioane de români

eidos-final-2

Pentru finalul sezonului 1 al EIDOS Talks, care coincide și cu perioada Sărbătorilor de Iarnă, vrem să credem în miracole: să vedem dezbateri reale și în viața publică din România, nu doar în competiții academice.

E  “cadoul” pe care îl oferim politicienilor români, cu speranța că vor găsi inspirație și că vor urma exemplul”, spun co-organizatori seriei, foștii jurnaliști Dragoș Stanca, fondator al platformei Upgrade 100 și Cristian Movilă, co-fondator al fundației EIDOS (foto, de la stânga la dreapta).

  • UniCredit Bank și Reprezentanța Comisiei Europene în România au fost principalii parteneri ai primei serii EIDOS Talks – care poate fi urmărită, integral, pe site-ul eidostalks.org

Conform monitorizărilor și studiilor specializate, mesajul proiectului a ajuns, cumulat în cele 6 luni cât a durat primul sezon, la peste 3.3 milioane de români, via expoziția World Press Photo 2021 (derulată în perioada iunie-august, în București, Cluj și Timișoara) la care s-a adăugat sprijinul media oferit de emisiunile radio și TV, mesajele social media și spoturile de promovare TV, FM și online difuzate de DIGI 24, PRO TV, Digi FM, Republica, Radio Guerrilla, Libertatea, RISE Project, Recorder, Superscrieri, Pagina de Media, Spotmedia, Newsweek - și mulți alții.

Nu au lipsit campanii OOH și digital, precum și foarte multe preluări social media din partea unor cunoscuți jurnaliști și formatori de opinie cu audiențe largi.

Partenerii instituționali ai proiectului au fost US Embassy, British Council, Institut Francais, Unicef, Unesco, Centrul Cultural Clujean, EUNIC România precum și Avanpost (editare video) și Thinkdigital (media și comunicare).

  • Episodul  EIDOS Talks - Special de Sărbători este disponibil și pe Youtube.

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇