Liberalii o obligă pe Clotilde Armand să se judece cu Romprest apelând doar la juriștii primăriei. De ce nu poate plăti un avocat

Liberalii o obligă pe Clotilde Armand să se judece cu Romprest apelând doar la juriștii  primăriei. De ce nu poate plăti un avocat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Consiliul Local al Sectorului 1 a mandatat-o pe Clotilde Armand să încerce să recupereze de la Romprest 243 de milioane de lei. E o sumă pe care, potrivit concluziilor unui control al Ministerului Finanțelor, Primăria Sectorului 1 ar fi achitat-o către societatea de salubrizare, cu toate că nu figura în contractul dintre părți.

Clotilde Armand a cerut de la Consiliul Local al Sectorului 1 mandat pentru a începe demersurile legale de recuperare a sumelor respective.

Grupul de consilieri liberali, care este în conflict deschis cu primarul USR, a propus un amendament. Prin intermediul acestuia, PNL a cerut ca Armand să demareze acțiunile de recuperare a banilor cu eforturile Direcției Juridice din Primăria Sectorului 1, fără a plăti un avocat extern.

ADVERTISING

Până acum, în litigiile cu Romprest, Primăria Sectorului 1 a fost reprezentată de avocata Georgiana Trandafir. Potrivit informațiilor furnizate la solicitarea Spotmedia.ro, PS 1 îi plătise, până în luna iunie 2021, suma de 83.000 de lei pentru reprezentare în procesele cu Romprest, majoritatea pierdute până la acel moment.

Lupta în instanță cu Romprest a reaprins cearta dintre Clotilde Armand și liberali

În urma unui schimb de replici tensionat, Clotilde Armand a părăsit ședința de azi de Consiliu Local. Apoi, a revenit și a luat cuvântul.

ADVERTISING

„În primul rând, despre amendamentul PNL. El lasă fără conținut proiectul de hotărâre și este ilegal. De fapt, amendamentul spune că vrem să recuperăm prejudiciul cu angajații numiți de PNL și PSD. Acum când vine cineva să rezolve ce ați distrus.... Și să recupereze acest prejudiciu”, a precizat Clotilde Armand.

Ulterior, președintele de ședință, consilierul local Daniel Ciungu (PNL), a întrebat ce este ilegal la amendamentul liberalilor. Nu a primit un răspuns clar.

Iar discuția din ședința de consiliu a degenerat, din nou, în ceartă.

ADVERTISING

Ciungu i-a spus primarului Armand că, de fapt, vrea să-i mai bage niște bani în buzunar avocatei Georgiana Trandafir pentru rezultate zero. Iar Clotilde Armand a replicat că, de vreme ce vorbește despre rezultate zero, Ciungu nu știe să se uite în portalul instanțelor după decizii.

Ulterior, Armand i-a spus consilerului liberal Dinu Gheorghe că „se milogește” ca primăria să bugeteze facturile emise de Romprest. Iar Dinu Gheorghe a întrebat când se vor demara procedurile necesare pentru analiza activității avocatei Georgiana Trandafir.

Anterior, Consiliul Local a decis desemnarea unei comisii care să analizeze activitatea Georgianei Trandafir. Acum, potrivit lui Dinu Gheorghe, primăria de sector trebuie să își numească reprezentantul în comisie, pentru ca aceasta să își poată începe activitatea de analiză.

Clotilde Armand a spus că Trandafir își face treaba și nu vrea să o „ancheteze”.

În cele din urmă, cu 15 voturi pentru, 9 împotrivă și nicio abținere, amendamentul liberalilor a fost adoptat.

Ulterior, cu 16 voturi pentru și 9 împotrivă, a fost adoptat și proiectul de mandatare a primarului Clotilde Armand să înceapă recuperarea celor 243 de milioane de lei de la Romprest. Potrivit hotărârii, primarul va putea lupta în instanță cu compania de salubrizare doar cu Direcția sa Juridică.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇