Alro, cel mai mare consumator de energie electrică din țară, ar putea opri producția din cauza crizei din energie.
Informaţia vine de la Constantin Popescu, preşedintele Sindicatului Liber Aluministul.
Însă conducerea Alro nu a luat o decizie încă în forurile statutare, în ciuda situaţiei excepţionale de pe pieţele de energie şi gaze.
„Conducerea societăţii priveşte cu îngrijorare evoluţiile recente ale preţului energiei, considerând nivelurile atinse în ultimele zile ca fiind nefundamentate şi nesustenabile din punct de vedere economic.
Situaţia economică este fluidă şi extrem de volatilă, iar în momentul în care conducerea societăţii va lua decizii de impact pentru societate şi investitorii, va anunţa acest lucru potrivit reglementarilor in vigoare”, a precizat miercuri conducerea companiei.
În total, Alro Slatina are peste 700 de cuve, din care se vor închide aproximativ 300 până cel târziu 10 martie, posibil chiar mai repede. Dacă nu va exista energia necesară, producţia s-ar putea sista chiar şi cu aluminiu în cuve, susţinea de dimineaţă Constantin Popescu, preşedintele Sindicatului Liber Aluministul.
„Halele de electroliză se închid pe rând. Vom face extracţia de aluminiu care mai este la ora actuală în cuve şi scoatem din activitate cuvele respective. Avem deja 30 de cuve închise din data de 20 decembrie.
În primă fază vom diminua producţia cu 60%, până la 40%, asta până la 10 martie. Se închid pe rând, dar se închid sigur. Apoi, nu ştiu cine va fi prostul care să vină să investească 150 milioane de dolari să redeschidă o hală, iar a doua zi să nu ştie dacă mai are sau nu energie“, spune Constantin Popescu, pentru ZF.
Întrebat de unde ar putea veni salvarea, preşedintele sindicatului crede că „soluţia este să fim trataţi aşa cum sunt tratate firmele similare din Uniunea Europeană, adică să putem să încheiem contracte bilaterale direct cu producătorii de energie, nu cu traderii care nu fac altceva decât să facă speculă de energie“.
Amintim că şi Azomureş, cel mai mare producător de îngrăşăminte pentru agricultură din România, a oprit săptămâna trecută producţia, din cauza preţului ridicat la energie, aşa că fermierii şi clienţii industriali vor avea de suferit în perioada următoare.