Pasagerii vor fi debarcați în grupuri de câte 50, la intervale de 15 minute, pe Aeroportul Henri Coandă, în scopul evitării aglomerației. Măsura a intrat în vigoare de sâmbătă, anunță Compania Națională Aeroporturi București (CNAB).
Astfel, se asigură condiții mai bune pentru distanțarea pasagerilor în autobuze, pe flux și în zona de verificare a documentelor.
Pasagerii sosiți din Uniunea Europeană (sau din Norvegia, Elveția, Islanda sau Liechtenstein) care posedă certificatul verde european Covid vor fi dirijați de către personalul aeroportului pe fluxul verde, direct către ghișeele de frontieră.
Se va acorda prioritate familiilor însoțite de minori și persoanelor cu mobilitate redusă, informează CNAB, citat de Mediafax.
De asemnea, pe fluxul de sosiri internaționale, o parte dintre pasageri vor fi dirijați către fluxul destinat curselor charter, unde sunt în funcțiune 4 ghișee DSP suplimentare și 4 puncte de control de pașapoarte, cu personalul aferent, inclusiv angajați ai aeroportului.
Totodată, în terminal, în special în zonele unde se creează aglomerație, se suplimentează efectivele Jandarmeriei și Poliției Transporturi Aeriene, iar numărul de medici ai DSP va fi crescut cu 6 pe fiecare tură, la orele de vârf de sosiri.
În plus, mai spune CNAB, de luni, 20 decembrie, prin introducerea formularului digital de localizare PLF (Passenger Locator Form), se simplifică operațiunile de control al documentelor, acesta făcându-se numai la ghișeele Poliției de Frontieră. Ceea ce va reduce mult timpul de așteptare.
Măsuri suplimentare vor fi luate și în zilele de după Crăciun cât, mai ales, în primele zile din ianuarie 2022, cînd se estimează un număr mare de pasageri la Plecări Internaționale. În aceste zile, vor fi deschise toate cele 13 filtre de control de Securitate, care vor funcționa la capacitate maximă în orele de vârf, iar alocarea ghișeelor de check-in către companiile aeriene/agenții de handling se va efectua dinamic, pentru o încărcare echilibrată și reducerea aglomerației.
Măsurile au fost luate după ce în ultimele zile au fost cozi și îmbulzeală la la terminalul Sosiri de la Aeroportul Henri Coandă. Mai ales pentru cei care veneau din afara UE, unde cei vaccinați și cu test negativ stateau la cozi ore întregi doar pentru a li se verifica documentele.