Voucherele de vacanţă pot fi acordate şi angajaţilor din sectorul privat

Voucherele de vacanţă pot fi acordate şi angajaţilor din sectorul privat

Voucherele de vacanţă pot fi acordate şi angajaţilor din sectorul privat, iar valoarea maxima poate ajunge la 13.800 de lei, echivalentul a şase salarii minim brute garantate pe ţară.

„Voucherele de vacanţă pot fi acordate şi salariaţilor din privat, direct de către angajator, pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de efectuarea concediului de odihnă în regim de turism intern.

Mai mult, pe durata acestui an, prin comparaţie cu angajaţii din sectorul public, cei care lucrează la privat au putut beneficia de aceste vouchere de vacanţă.

ADVERTISING

Datorită impactului pozitiv de pe plan economic şi social, încurajez companiile să le ofere în continuare, iar pe viitor îmi propun să identific metode prin care să poată creşte atractivitatea acordării acestora, fără a afecta, însă, bugetul de stat", a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului.

Printre avantajele angajatorilor care acordă vouchere de vacanţă, Ministerul Turismului menţionează 100% deductibilitate fiscală în limita a 13.800 lei/angajat/an fiscal şi scutirea de contribuţia asiguratorie pentru muncă, în valoare de 2,25% din salariul brut al angajatului.

ADVERTISING

De asemenea, sunt scutite de la plata contribuţiilor sociale datorate de angajat.

Voucherele de vacanţă primite de salariaţi pot fi folosite pentru achiziţionarea serviciilor de cazare, iar în pachetele turistice care includ obligatoriu cazare pot fi adăugate şi alte servicii precum masă, transport sau tratament balnear.


Emiterea voucherelor de vacanţă poate fi făcută doar de către entităţile autorizate de Ministerul Finanţelor.

În perioada 2022-2026, acestea vor fi acordate exclusiv pe suport electronic.

ADVERTISING

Mai mult, în vederea digitalizării, sunt disponibile aplicaţii mobile gratuite pentru utilizatori, cât şi platforme online de comandă pentru angajatori, prin care se asigură accesul rapid la informaţii sau se pot plasa comenzi rapide şi se pot vizualiza statistici, rapoarte, istoric de operaţiuni şi tranzacţii.

Guvernul a adoptat, vineri, OUG privind modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, care prevede acordarea voucherelor de vacanţă pentru angajaţii din sectorul bugetar, în cuantum de 1.450 de lei, până la data de 31 decembrie 2026.

Acceptarea voucherelor de vacanţă, acordate de instituţiile publice, se adresează doar unităţilor afiliate care nu înregistrează obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat, de natura celor administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, mai vechi de 90 de zile.

Totodată, de la 1 aprilie 2022, unităţile afiliate sunt obligate să transmită facturile emise titularilor în sistemul naţional RO e-Factura.

"În actualul context epidemiologic, a fost necesară şi prelungirea valabilităţii voucherelor de vacanţă emise în ianuarie 2019 - decembrie 2020, indiferent de suport, până la data de 30 iunie 2022.

Decizia a fost luată în condiţiile în care o parte dintre vacanţele achiziţionate de români în perioada pandemică, prin această metodă de plată, nu au putut fi derulate corespunzător. De asemenea, măsura va încuraja practicarea turismului intern în extrasezon", se precizează în comunicatul Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇