A fost arestat edilul din Argeş dispărut după ce primăria a luat foc. E acuzat că a provocat incendiul

A fost arestat edilul din Argeş dispărut după ce primăria a luat foc. E acuzat că a provocat incendiul

Edilul din comuna argeşeană Beleţi-Negreşti, Mihai Marin, care a dispărut după ce primăria a luat foc şi ulterior a fost găsit în apele râului Argeş, a fost arestat vineri după ce fusese reţinut, joi seară, de către poliţişti.

Mihai Marin este cercetat pentru distrugere prin incendiere şi sustragerea sau distrugerea de înscrisuri.

Decizia este executorie, dar nu este definitivă, putând fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.

”Poliţiştii au continuat cercetările în dosarul penal întocmit în urma incendiului petrecut în noaptea de 12 spre 13 decembrie, pe raza localităţii Beleţi-Negreşti.

ADVERTISING

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere prin incendiere şi sustragerea sau distrugerea de înscrisuri”, a transmis, joi seară, IPJ Argeş.

Poliţiştii au precizat că a fost pus în executare un mandat de aducere a primarului, fiind dus la sediul poliţiei pentru cercetări.

”După administrarea probatoriului, în cursul serii, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, urmând ca în cursul zilei de mâine să fie prezent Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, cu propunere de luare a unei măsuri preventivă”, au mai precizat poliţiştii.

ADVERTISING

Focul a distrus clădirea primăriei şi o anexă în care se afla arhiva. Incendiatorul ar fi scos mai multe dosare din dulapuri, le-a pus pe jos şi le-a stropit cu motorina cumpărată pentru utilajele de deszăpezire.

În noaptea în care primăria din Beleţi Negreşti a fost incendiată, o cameră de supraveghere l-a surprins pe primar când pleca din zonă.

La scurt timp, a fost implicat într-un accident rutier în judeţul Gorj. Dus la spital, bărbatul a fugit de acolo.

Edilul de 53 de ani a fost dat dispărut de familie şi a fost găsit de poliţişti în noaptea de marţi spre miercuri.

ADVERTISING

Paznicul unui mall l-a văzut în apele râului Argeş. Primarul a ajuns la spital cu hipotermie şi le-a spus salvatorilor că a căzut în apă accidental.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇