Liga 1 | Echipa etapei a 18-a

Liga 1 | Echipa etapei a 18-a
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat astăzi echipa etapei a 18-a din Liga 1.

Farul Constanța are cei mai mulți jucători, trei la număr, în timp ce FC Botoșani, CFR Cluj și Universitatea Craiova dau câte doi fotbaliști.

Dar iată cum arată echipa ideală a etapei a 18-a din Liga 1:

PORTAR

Eduard Pap (FC Botoşani / 27 de ani) - A apărat un penalty şi a avut alte câteva intervenţii prin care a contribuit la punctul scos de moldoveni.

FUNDAŞI

Mateo Sušić (CFR Cluj / 31 de ani) - A fost fundaşul dreapta cu cel mai bun index InStat, prestaţia sa fiind una consistentă.

ADVERTISING

Gabriel Tamaș (FC Voluntari / 38 de ani) – Şi-a arătat clasa! A marcat pentru întâia oară în tricoul ilfovenilor.

Virgil Ghiță (Farul / 23 de ani) - A avut o evoluţie fără greşeală în defensivă. În plus, a şi marcat în premieră în ediţia curentă.

Nicușor Bancu (Universitatea Craiova / 29 de ani) - A dominat flancul stâng. A oferit o pasă de gol şi a scos un penalty.

MIJLOCAŞI

Andrei Ciobanu (Farul / 23 de ani) - A înscris un gol şi a participat la majoritatea fazelor ofensive iniţiate de constănţeni.

ADVERTISING

Malcom Edjouma (FC Botoşani / 25 de ani) - Pe lângă jocul defensiv perfect, a apărut din nou la finalizare, reuşind al treilea gol din sezonul în curs.

Florin Tănase (FCSB / 26 de ani) - Decarul roş-albaştrilor a transformat ambele penalty-uri primite de bucureşteni. Șapte goluri şi trei pase decisive sunt realizările sale ofensive din ediţia curentă.

ATACANŢI

Billel Omrani (CFR Cluj / 28 de ani) - A înscris pentru a cincea oară în ediţia curentă şi a ajuns la 33 de goluri marcate în șase sezoane de Liga 1.

ADVERTISING

Elvir Koljic (Universitatea Craiova / 26 de ani) - A izbutit un nou gol în Liga 1, al 27-lea în 57 de partide disputate pe prima scenă din România.

Alexi Pitu (Farul / 19 ani) - A contribuit decisiv la ambele goluri marcate de Farul. A strâns patru pase de gol în campionatul curent.

ANTRENORUL ETAPEI

Ilie Poenaru (Gaz Metan / 45 de ani) - Roadele muncii sale încep să se vadă tot mai clar la Mediaş, unde a bifat al șaptelea meci din 10 fără înfrângere, dintre care patru încheiate cu victorii.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇