Şedinţa coaliţiei de guvernare a fost suspendată, marţi, după trei ore de discuţii, și nici liderii partidelor, nici premierul nu au făcut declaraţii.
Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a spus doar că întrunirea se va relua la ora 20:00, fără a menţiona, însă, dacă s-a ajuns la vreun acord pe vreun subiect sau care au fost temele asupra cărora nu s-a convenit.
Potrivit unor surse citate de Digi24, liderii politici ai coaliției s-au dus la Cotroceni, pentru a discuta și cu președintele Klaus Iohannis problemele întâmpinate.
Nu există detalii de la aceste discuții, dar ceea ce devine tot mai clar este că ședința coaliției nu se va mai relua în această seară, ci, cel mai probabil, miercuri dimineață.
Potrivit unor surse politice citate de News.ro, la şedinţa care a început la ora 15:00, s-a discutat despre taxa de 1 la sută pentru companiile mari, despre certificatul verde şi despre bugetul pentru 2022 care se doreşte a fi adoptat până în 23 decembrie.
Totodată, ar fi trebuit să se finalizeze și discuţiile despre împărţirea funcţiilor de prefect din ţară.
În ce privește certificatul Covid, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, vrea ca acesta să fie implementat în funcţie de incidenţă.