Prinţesa Beatrix, fosta regină a Olandei în vârstă de 83 de ani, a fost diagnosticată cu Covid-19.
Într-un comunicat al casei regale se spune că Beatrix a fost testată după ce a prezentat „simptome uşoare de răceală”.
Ea a primit recent a treia doză de vaccin antiCovid.
Prinţesa se află în izolare acasă - într-un castel din centrul Olandei - şi respectă regulile impuse celor care au primit rezultat pozitiv la test.
Beatrix a fost regina Olandei timp de 33 de ani, până ce a abdicat în 2013, după care fiul ei mai mare, Willem-Alexander, a devenit rege.
ADVERTISING
Săptămâna trecută, ea a vizitat insula caraibiană Curacao, care este parte din Regatul Ţărilor de Jos. Atunci le-a spus reporterilor că a primit doza booster de vaccin antiCovid.