Horoscop zilnic: 3 decembrie

Horoscop zilnic: 3 decembrie

Berbec

În prima parte a zilei, ești o prezență discretă, mai ales în sfera profesională. Ești interesat de obținerea unei sume de bani prin intermediul unei autorități sau, pur și simplu, dorești să analizezi în profunzime o serie de acțiuni întreprinse în ultima perioadă.

Abia după orele 14:00, revii la starea de spirit obișnuită, adică redevii optimist, deschis, curajos. Este o perioadă bună pentru a-ți apăra unele drepturi, eventual în justiție, sau pentru a te gândi serios la o colaborare sau la alte planuri de viitor.

Analiza numerologică anul 2022: Emoții și senzațional!

Taur

Ai nevoie de confirmări de la cei din jur, te aștepți ca meritele să-ți fie recunoscute și ești foarte curios cum te percep cei cu care colaborezi sau convietuieşti. Practic, ai nevoie să fii acceptat, integrat, admirat.

Totuși, fii atent la tendința de a fi și a face mai mult ce așteaptă ceilalți de la tine și mai puțin ce-ți doreșți tu. După-amiaza poate aduce o veste bună legată de un câștig, în urma demonstrării seriozității și competenței la locul de muncă.

ADVERTISING

Gemeni

Încă de la primele ore ale dimineții, acorzi o atenție deosebită sarcinilor profesionale sau unor activități cotidiene, de care doar tu te poți ocupa sau așa ai senzația. Tinzi însă să fii mult prea serios, încruntat și reticent la propunerile și ideile colegilor, dar tenace, ambițios și eficient.

După prânz, atenția se mută asupra parteneriatelor și colaborărilor, astfel că de data aceasta e necesar să accepți sprijin, să fii receptiv, cu alte cuvinte, să fii cooperant și să ai spirit de echipă. În acest fel, poți lua niște decizii foarte bune în privința unui proiect sau unei relații.

Oracolscop 29 noiembrie – 5 decembrie 2021

Rac

Dacă până la orele prânzului ai o dispoziție romantică și optimistă în privința schimbărilor sau viitorului, după-amiază devine necesară asumarea responsabilității și abordarea cu maturitate și înțelepciune a sarcinilor profesionale. Este un moment bun pentru planificări, dar și pentru finalizarea unei lucrări sau a unei etape din carieră.

Te bucuri de credibilitate și ești foarte convingător, însă este foarte important să eviți orice conflict cu persoane oficiale.

ADVERTISING

Leu

În prima parte a zilei, probabil că ești preocupat de rezolvarea unor probleme care țin de casă, locuinţă sau familie. Probabil îți faci niște calcule de timp și de bani, astfel încât să poți lua cele mai bune decizii în privința unor cheltuieli. În acest context, e bine de știut că orice cheltuială extravagantă ar trebui evitată în această perioada.

A doua parte a zilei este ideal să fie petrecută alături de persoana iubită sau luând parte la activități distractive.

Fecioara

O zi dinamică, mai ales până spre orele 14:00. Ai o energie mentală foarte bună, ești convingător, ai un farmec deosebit al exprimării. S-ar putea totuși să fii ușor misterios și ironic, atunci când simți că ești atacat sau manipulat.

Este o zi bună pentru călătorii sau planificarea acestora, dar și pentru activități de redactare a unor documente. După-amiază e bine să-ți creezi un spațiu intim și să te deconectezi puțin de agitația de peste zi.

Analiza numerologică anul 2022: Emoții și senzațional!

ADVERTISING

Balanță

S-ar putea ca în urma unei modificări de ultimă oră apărută la locul de muncă să te alegi cu niște bani în plus în portofel. Însă pentru asta e nevoie să fii adaptabil și deschis la nou, să eviți impulsivitatea în relațiile cu superiorii și să ai o atitudine pozitivă. De asemenea, fii deschis la sugestiile pe care colegii ți le fac sau la mesajele primite. După-amiaza este favorabilă discuțiilor constructive cu colegii sau rudele.

Scorpion

Ca urmare a prezenței Lunii în Scorpion, ziua de astăzi poate aduce reformularea atitudinii în raport cu ceilalți, schimbarea priorităților în viața ta, dar și unele decizii legate de noi începuturi, fie în plan afectiv, fie în ce privește un nou proiect ingenios și modern.

După orele 14:00, Luna se mută în Săgetător, activând zona banilor și aducând oportunități de câștig, prin valorizarea unor calități personale.

Săgetător

În prima parte a zilei este necesar să fii atent la toate informațiile pe care le primești și la zvonurile care-ți trec pe la urechi, pentru că tot ce auzi îți va folosi după prânz, la argumentarea ideilor și poziției tale, mai cu seamă dacă te pregătești să porți o discuție cu cineva în vederea unui proiect.

Oricum, starea de spirit este semnificativ mai bună după orele 14:00, când ești foarte convingător, optimist și încrezător în forțele tale. Prin urmare, sunt mari șanse de succes în ceea ce-ți propui.

Luna nouă și eclipsa de Soare în Săgetător, 4 decembrie 2021. O ușă se închide, o alta se deschide

Capricorn

Prietenii joacă un rol foarte important astăzi, prin faptul că te inspiră și te sfătuiesc bine. Așadar, este posibil să-ți schimbi unele concepții sau părerea în legătură cu o relație din viața ta. De asemenea, s-ar putea ca acum să te gândești la reluarea unor studii sau la o călătorie.

După prânz, ești ceva mai introvertit și contemplativ, așa că e o perioada numai bună pentru o pauză și pentru odihnă sau meditație.

Vărsător

Luna activează în cazul tău zona carierei și relațiilor profesionale, semn că în această direcție se va concentra cea mai parte din energie, cel puțin până spre după-amiază. Dorința ta cea mai mare acum pare să fie obținerea libertății și independenței, atât profesional cât și financiar.

Dacă este așa, fii atent la discuțiile pe care le ai astăzi cu un prieten mai în vârstă. S-ar putea să te inspire ceva din acea conversație.

Pești

O zi în care inspirația, intuiția și imaginația sunt la cote maxime. Pe de o parte, tinzi să visezi cu ochii deschiși la tot felul de lucruri pe care ți le dorești în viitor, iar pe de altă parte, poți primi niște vești surprinzătoare, dar frumoase, de la cineva de departe, poate chiar din străinătate.

În plus, ziua aduce și șanse de succes profesional, mai ales dacă așteptai confirmarea unui proiect sau primirea unui răspuns de la un șef sau o persoană oficială.

Vrei să afli ce-ți dezvăluie astrograma, care sunt energiile momentului și cum le poți folosi pentru a naviga cu ușurință în viață? Participă la evenimentele AstroCafe


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇