CE transmite că nu interzice şi nu descurajează folosirea cuvântului Crăciun și a simbolurilor creștine, după un document intern scurs în presă

CE transmite că nu interzice şi nu descurajează folosirea cuvântului Crăciun și  a simbolurilor creștine, după un document intern scurs în presă

Sărbătoarea Crăciunului şi utilizarea denumirilor şi simbolurilor creştine fac parte din patrimoniul european şi Comisia Europeană nu interzice şi nu descurajează utilizarea cuvântului „Crăciun”, informează miercuri Executivul comunitar într-un comunicat.

CE precizează și că documentul intern scurs în presă şi care conţinea o recomandare criticată a fost retras.

"Iniţiativa mea de a elabora orientări ca document intern de comunicare pentru personalul Comisiei în exercitarea atribuţiilor sale a fost menită să atingă un obiectiv important: să ilustreze diversitatea culturii europene şi să prezinte caracterul incluziv al Comisiei Europene în ceea ce priveşte toate categoriile sociale şi convingerile cetăţenilor europeni", a declarat comisarul european pentru egalitate, Helena Dalli, citat în comunicat.

ADVERTISING

"Cu toate acestea, versiunea publicată a orientărilor nu serveşte în mod adecvat acestui scop. Acesta nu este un document dezvoltat îndeajuns şi nu îndeplineşte toate standardele de calitate ale Comisiei", a adăugat înaltul oficial comunitar.

Helana Dalii a mai precizat că "în mod evident, redactarea acestor orientări necesită mai multe eforturi. Prin urmare, acestea vor fi retrase şi vom continua să lucrăm la acest document".

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇