De multă vreme, numele domnului Florin Cîțu se asociază, în gândirea multora, cu acea barză nevolnică și cu vederea slabă, căreia îi face mereu cuib însuși Atotputernicul.
Te lasă năuc să afli că, pe premierul demis de adversari ca incapabil, tot adversarii îl susțin acum pentru înalta funcție de la Senat și-l instalează acolo șef, după ce au șutat-o din fotoliu pe președinta în funcție, Anca Dragu.
Cazul a ajuns deja la CCR, dar asta este altă problemă.
Mă tot întrebam, acum aproape doi ani: pentru ce merite de mare ispravă i-o fi făcut Orban cuibușor lui Cîțu, în primul guvern al domniei sale, pricopsindu-l atunci cu importantul portofoliu al Finanțelor?
Cu ce fapte de laudă ajunsese mare în România un tip pe care instanța din SUA l-a condamnat penal pentru mahmureala de la volan, iar o bancă tot de pe-acolo l-a trimis în instanță, după ce ar fi fost țepuită de câteva miișoare bune, în valută americană?
Dar mai ales, cu ce mari succese politice l-a fermecat Cîțu pe președintele Klaus Iohannis într-atât, încât acesta l-a lăsat tot timpul să-i ciugulească din palmă?
Nici acum n-am înțeles ce putere de atracție a reușit să exercite Cîțu asupra președintelui țării, una atât de puternică, încât acesta și-a pus la bătaie propria imagine, numai și numai ca să-l salveze pe protejatul său.
Sincer, mă îndoiesc că liberalii l-ar fi ales pe Cîțu, să le fie lor lider, fără înalta susținere prezidențială.
Nu-i văd alte merite decât norocul, un noroc chior, unul despre care românul spune că, oricum l-ai arunca, el cade tot în picioare, ca pisica!
Norocul nu l-a prea părăsit pe domnul Cîțu, de când s-a întors (zic unii, cu coada între picioare) din diaspora și a poposit acasă, în patria mumă, ca să pună personal umărul și să îndrepte cu mușchii săi tot ce stricaseră alții, înaintea lui.
Nici n-au apucat mușchii să îndrepte ceva, că, hop, se pomenește cu alt cuibușor cadou, picat ca din cer: postul de premier, în locul lui Orban, cel mazilit din voia președintelui. Curat ca la barza chioară, sau ca într-o altă zicală, izvorâtă tot din străvechea înțelepciune a românului: „Fă-mă, mamă, cu noroc și aruncă-mă în foc”!
Acum aproape două luni, când moțiunea de cenzură, aprobată de Parlament, îl punea pe Cîțu la zid, mulți au crezut că i s-a înfundat. Da de unde! Cum spuneam și mai înainte, cel demis de la Guvern s-a și instalat șef la Senat. Hopa, Mitică!
Cu toată rezerva prin care rețin totdeauna aspectul metaforic, nu peiorativ, al cuvintelor din proverbe, mi se pare iarăși potrivită și o altă spusă, rostită cu năduf, de predecesori: „prost să fii, noroc să ai!”.
Hai, că-i de râs! De luni încolo, Cîțu al nostru se va lăfăi în vastul birou construit chiar de Ceaușescu pentru uzul său personal (Biroul nr. 1), lângă celălalt birou, construit pentru uzul personal al soției dictatorului (Biroul nr. 2). Tovarășul și tovarășa – cum se spunea pe atunci.
Acolo, în biroul „tovarășului”, va sta, de luni încolo, demisul Cîțu, iar în biroul „tovarășei” s-a și instalat câștigătorul Ciolacu. Ambele birouri ar măsura, cu anexe cu tot, circa cinci prăjini, adică aproape 0,1 hectare – zic unii, care le-or fi măsurat cu ruleta, de vreme ce știu așa de bine.
Măi, ce s-o mai umfla acum în pene Cîțu, cel care n-a fost bun la Guvern, dar care speră să fie numai el omul potrivit la locul potrivit, în somptuosul spațiu de la Senat!
În timpul acesta, jos, la firul ierbii, cetățeanul de rând își imaginează că sus, în fruntea țării, ar trebui să se afle numai oameni înțelepți, potriviți unul și unul, numai profesioniști de excepție, personalități de vază a căror pricepere nu se pune la îndoială și a căror integritate este în afară de orice bănuială. Pe oricare l-ai lua, el e un „primus inter pares” al României.
Moțiunea de cenzură din septembrie a ajuns o amintire desuetă. Citez direct din textul moțiunii:
„Guvernul României nu poate fi condus de un penal, care a fost condamnat pentru infracţiunea comisă şi care a executat şi închisoare pentru fapta sa”.
Să fim serioși, domnilor câștigători ai moțiunii de cenzură! Va să zică, Guvernul României nu poate fi condus de un penal etc. etc. dar Senatul României, instituție cu rang superior Guvernului, poate fi condusă de respectivul penal etc. etc. fără probleme!
S-a schimbat ceva din septembrie până în noiembrie, ceva care să-l facă brusc frecventabil pe cel compromis și indezirabil până recent?
Se vede și din avion că, la întronarea domnului Cîțu la conducerea Senatului, nu s-a avut în vedere vreun merit al lui, o faptă măreață, ci numai nevoia de a-i oferi funcția babană de la Senat, la schimb cu cea la fel de babană de la Guvern. Ți-am luat, îți dau și suntem chit.
Asta amintește de vremea otomanilor, cei care mazileau câte un fanariot de-al lor la București, dar îl trimiteau în schimb, tot domnitor, la Iași. Sau invers. După caz.
Știți de câte ori a domnit Constantin Mavrocordat (sec. XVIII) în țările Române? E de poveste: a domnit de 6 (șase) ori în Țara Românească și de 4 (patru) ori în Moldova. Tatăl său, Nicolae Mavrocordat, domnise și el de două ori la București și tot de două ori la Iași.
S-ar părea că, în lumea bună, șmecherlâcurile sunt ereditare și se moștenesc, nu-i așa?
În buna tradiție fanariotă, Florin Cîțu este și el scos dintr-o funcție și pus în alta, în timp ce nu el ci partidul pierde încrederea electoratului, alunecând într-o prăbușire ce nu suportă altă comparație decât cu cele două desființări istorice ale sale: una sub Antonescu, iar a doua oară sub comuniști. Dacă – vai! – mai urmează și a treia, asta ar fi a lui Cîțu.
Nu mă îndoiesc că, în tabăra lui Cîțu, se pun multe semne de întrebare printre liberali: va reuși el să tempereze prăbușirea încrederii în PNL, reflectată în sondaje? Va reuși PNL să se impună în actualul guvern, sau va netezi drumul spre glorie al PSD, sub pretext că guvernează împreună cu PNL? Va ști Cîțu să oprească pericolul scindării și fuga nemulțumiților de la el? Va recâștiga oare liderul liberal încrederea electoratului, astfel încât să câștige cele patru rânduri de alegeri din 2024?
Nu știu cine se pregătește să dea explicații la asemenea întrebări: Cîțu cel de la partid, Cîțu cel de la Senat, sau – nu exclud nici asta – nimeni.
Căci nimeni nu se ostenea să dea vreo explicație atunci când se prăbușea defunctul PNȚCD, pierit pe mâna lui Ciorbea și a intereselor sale, iar PNL alunecă la vale vizibil pe mâna lui Cîțu și nu știu pe mâna căror interese și ale cui.