Susținătorii lui Cristian Dide au protestat la sediul DIICOT, aruncând cu făină şi ouă în clădire

Susținătorii lui Cristian Dide au protestat la sediul DIICOT, aruncând cu făină şi ouă în clădire
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Susţinătorii protestatarului Cristian Dide, reţinut pentru 24 de ore pentru trafic de droguri, au protestat la sediul DIICOT, aruncând cu făină şi ouă în clădire.

Unul dintre ei a fost deja amendat cu 500 de lei, potrivit Antena 3.

În cazul în care Dide va fi arestat, protestatarii au anunțat că vor veni în fiecare zi, până când acesta va fi eliberat.

Cristian Dide a fost reţinut de procurorii DIICOT Iaşi pentru 24 de ore, iar marți va fi dus în faţa unui judecător de drepturi şi libertăţi, cu propunere de arestare preventivă, informează News.ro.

ADVERTISING

Dide este acuzat că ar fi cumpărat canabis din ţară şi din străinătate, pe care l-ar fi trimis apoi la DIICOT. Avocatul lui spune că este o formă de protest, nicidecum trafic de droguri.

DIICOT a transmis, luni dimineaţă, că au avut loc nouă percheziţii domiciliare, în Ilfov şi Călăraşi şi în Bucureşti, la sediile unor firme şi la locuinţele unor persoane fizice suspectate de săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi introducere în ţară de droguri de risc.

Dide ar fi fost ridicat din tren pentru a asista la percheziţii.

ADVERTISING

De asemenea, conform DIICOT, o persoană a procurat din afara ţării, dar şi de pe teritoriul României, cantităţi de canabis, pe care le-a deţinut şi distribuit prin intermediul unor societăţi de curierat, iar o parte dintre aceste stupefiante au fost trimise, sub formă de colete, către DIICOT, structura centrală şi către Serviciul teritorial Iaşi.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇