Cine i-ar putea lua locul lui Rădoi | Trei antrenori, pe lista FRF

Cine i-ar putea lua locul lui Rădoi | Trei antrenori, pe lista FRF

Federația Română de Fotbal a început căutările pentru viitorul selecționer al naționalei României.

Contractul lui Mirel Radoi cu FRF expiră la sfârșitul acestei luni, iar tehnicianul în vârstă de 40 de ani a anunțat deja că nu are de gând să continue la cârma primei reprezentative, după ratarea calificării la barajul pentru Campionatul Mondial de anul viitor.

Din informațiile noastre, FRF are pe listă trei antrenori, toți liberi de contract în acest moment.

Adrian Mutu, demis luna trecută de la FC U Craiova, Edi Iordănescu, plecat săptămâna trecută de la FCSB, și Ladislau Boloni, ultima oară pe banca lui Panathinaikos Atena, sunt numele aflate pe lista Federației.

ADVERTISING

Surprinzător, favorit pentru a prelua frâiele naționalei României pare a fi Adrian Mutu, aflat în relații bune cu Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță după experiența de la naționala de tineret.

La fel ca-n urmă cu trei ani, noul selecționer va fi propus de Comisia Tehnică a Federației Române de Fotbal, condusă de Mihai Stoichiță.

Propunerea va fi apoi dezbătută în Comitetul Executiv al FRF și aprobată de președintele Federației.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇