Cu toții am înțeles importanța digitalizării pe perioada pandemiei pe care o experimentăm de luni bune, care ne obligă să ne adaptăm. Vorbim de digitalizare la nivel european, fonduri importante sunt alocate de Uniunea Europeană pentru ca statele membre să devină mai inovatoare.
Miliarde de euro au fost propuse de Comisia Europeană pentru ca statele membre să implementeze reforme și investiții care să le îmbunătățească viața cetățenilor și care să ne ajute să fim mai pregătiți pentru următoarele provocări.
Am înțeles importanța digitalizării trăind-o pe pielea noastră, atât prezența, cât și absența ei. Pe durata stării de urgență, multe sectoare și-au oprit activitatea, dar sistemul de justiție nu cunoaște oprire.
În domeniul penal, mi-am continuat activitatea, deoarece drepturile și libertățile fundamentale trebuie protejate, mai ales în perioadele de criză.
Am observat o creștere a cazurilor de violență domestică, a faptelor de natură sexuală asupra persoanelor vulnerabile, a faptelor îndreptate împotriva securității cibernetice și de violare a vieții private în mediul online.
Am experimentat videoconferințe în care nu se auzea nimic, imposibilitatea de a consulta dosarul, timp insuficient pentru a construi apărarea (Drept protejat de art. 6 (3)(c) CEDO, cauza Ensslin, Baader, and Raspe v. Germania), imposibilitatea de a păstra confidențialitatea, deoarece videoconferința este în fapt un televizor cu tub plasat în sala de judecată (Drept protejat de art. 6 (1) CEDO, spre exemplu cauza Ocalan v. Turcia, Brennan v. UK), suprapuneri de dosare.
Au existat măsuri bune, spre exemplu stabilirea unui orar al cauzelor și încercări de a digitaliza anumite segmente din birocrația instituțională a justiției.
Însă, din păcate, nu doar pe durata pandemiei am întâlnit situații ce mi-au arătat că Justiția nu este congruentă cu nivelul de așteptări al cetățeanului. De fiecare dată când am ajuns la Registrul Comerțului, am văzut o coadă ce șerpuia pe lângă clădire, prin parcare, spre stradă, cu persoane ce depuseseră acte digital, dar soluția trebuia ridicată fizic.
Imaginea se repeta în fața multor instanțe.
Starea de urgență a scos la iveală atât frustrarea provocată de problemele structurale ale sistemului juridic din România, cât și noi probleme care cu siguranță puteau fi evitate prin investiții în modernizare, tehnologizare și digitalizarea unor activități simple.
A existat constant scuza că nu există bani. Acum avem o oportunitate de a realiza reforme pe termen lung cu granturi și împrumuturi, deoarece Comisia Europeană încurajează digitalizarea. Există finanțe, acum avem nevoie de o strategie. Însă unde suntem?
Raportul privind progresul digital al Europei (EDPR) din 2017, publicat de Comisia Europeană, subliniază că România se situa pe ultimul loc din cele 28 de state membre ale Uniunii, conform Indicelui economiei și societății digitale (DESI), pentru ca în 2020 să se afle pe locul 26 din 28 la o distanță valorică infimă față de ultimele locuri ocupate de Grecia și Bulgaria.
Despre reformele ce nu mai pot fi amânate
Pentru ca lucrurile sa stea diferit, există două condiții principale: dorința de reformă și nevoia de performanță.
Inerția ar fi zguduită de digitalizarea dosarelor, a datelor si a interacțiunii birocratice.
Ar avea loc o reducere a contactului direct cu personalul instanţei pentru comunicări, ridicări, efectuare copii, depuneri documente și consultări de documente.
Orice intrare sau ieșire din sistemul instituțional va deveni parte dintr-o bază de date națională ce va permite consultarea, modificarea, managementul informației, monitorizarea și comunicarea.
Să mizăm pe dispariția imaginii grefierului ce urcă pe scări un cărucior de supermarket ce conține dosarul. Nu aș duce dorul cozilor ce se întind pe holurile înguste lipsite de lumină naturală de la arhivă pentru a consulta dosarul și nici statului aplecat deasupra unei mese de care se lovește ușa de la arhivă pentru a studia în 10 minute un dosar de sute de pagini legate cu sfoară.
Am trăi într-o lume a conectivității ce ne-ar scuti de parcurgerea a 2 sectoare și trei instituții pentru a plăti o taxă de 2 lei și 50 de bani pentru copii ale unor pagini de dosar, așa cum se întâmplă acum la Secția de investigare a infracțiunilor din justiție. Poate nu o să fim nevoiți să plătim o taxă cheltuind suplimentar deoarece alergăm de la ghișeu la ghișeu.
Șirul soluțiilor structurale perpetuu întârziate s-ar completa cu o integrare inter-instituțională ce să permită obținerea, spre exemplu, de către instanță, a unor informații precum cazierul judiciar, cazierul fiscal, date de la evidența populației, fără a necesita amânări de luni de zile ale procedurii sau cheltuieli pentru justițiabil.
Astfel, am evita situația în care o sală plină de organe judiciare, magistrați, martori, victime și părți aud că au venit degeaba la 8 dimineața pentru a aștepta 4 ore să afle că se amână cauza pentru o lună, deoarece încă nu a ajuns cazierul judiciar pentru una dintre persoane.
Ar fi mai eficient dacă procurorul nu ar trebui să care efectiv dosarul la judecător pentru a cere o percheziție domiciliară. Poate așa o să avem mai puține știri îngrozitoare în care Poliția a așteptat mandatul la ușa casei unde era ucisă victima sau în care infractori periculoși au avut timp să treacă granița.
Prezenţa aproape generalizată a instrumentelor de comunicare digitală ar permite ca şedinţele de judecată să se ţină prin videoconferinţă, transmisie live, înregistrare, iar fişierele video să fie puse la dispoziţia publicului şi presei pe site-urile oficiale ale instanţelor.
Poate în sfârșit victima nu va mai fi înconjurată de agresori în sala de judecată și poate vom putea oferi cu adevărat un spațiu sigur, anonim, pentru victimele minore sau vulnerabile ce au suferit agresiuni sexuale, de unde să își poată identifica agresorii.
Poate o să dovedim mai ușor minciuna, iar victima nu o să mai fie nevoită să dea aceeași declarație de multiple ori dacă începem să înregistrăm audierile.
Putem să recunoaștem necesitatea de a echipa secțiile de poliție, sălile de judecată și locurile de interacțiune instituțională cu echipament ce permite nu numai conectarea dispozitivelor precum telefoane, laptopuri, astfel încât să fie prezentate sălii probe video, argumente, apărări, note scrise, prezentări, dar și înregistrarea acestor interacțiuni, astfel încât să se prevină fapte de corupție sau abuzuri.
Ar fi încurajator să nu mai fie nevoie să ne adunăm toată sala în jurul grefierului pentru a vedea pe laptopul personal al acestuia o probă video, căutând detalii pentru a ne da seama dacă e justificat să condamnăm sau să eliberăm.
Poate astfel nu o să ne mai prefacem că audierea prin comisie rogatorie este eficientă chiar atunci când întrebările sunt puse de un procuror aflat la poate mii de kilometri de procurorul ce a efectuat cercetarea.
Calitatea reglementărilor va depinde de un program de investiții în specializarea magistraţilor, a avocaților, executorilor, a organelor de urmărire penală şi a grefierilor în utilizarea noilor tehnologii, dar şi în crearea de posturi pentru specialişti IT, care să le ofere acestora sprijin permanent.
Pe fondul acestor investiții ar fi necesară adoptarea de măsuri concrete prin care să se reglementeze telemunca în justiție, rezultând în eliminarea unor amânări nejustificate şi termene de judecată din ce în ce mai scurte.
Poate așa programul registraturii nu o să mai fie de doar câteva ore pe zi și nu o să fie nevoie să îți iei concediu o zi de pentru a depune o plângere la ora 11.
Fără îndoială, reforma instituțională ar viza alocarea pentru prima dată de fonduri pentru cercetare și dezvoltare pentru justiție. Aceste fonduri ar alimenta parteneriate cu mediul de business, companii cu soluții digitale, precum și societatea civilă înclinată spre dezvoltarea inovației prin aplicații soft, statistici, evenimente, proiecte și proceduri ce să asigure o dezvoltare durabilă.
Digitalizarea necesită transformări structurale interne de norme, legislaţie, instituţii, mentalităţi, obiceiuri şi practici de lucru. Practic, aceste reforme ar pătrunde în proceduri și linii de implementare.
Poate astfel primul gest al unei persoane interesate de un dosar, odată intrată în sala de judecată după ce a parcurs zeci sau sute de kilometri, nu o să fie să ceară dosarul la bară cu grija că s-a schimbat ceva de pe o zi pe alta.
Poate un avocat nu o să mai aibă două procese simultane în instanțe sau chiar orașe diferite. Astfel de întâmplări reprezintă presiuni asupra sistemului de justiție. Aceste presiuni pot să fie motoare de dezvoltare sau pot să rămână tendințe păguboase spre irelevanța drepturilor cetățenilor.
Există finanțare, există viziune. Mai rămâne voința. S-a țesut discursul că digitalizarea poate fi trăită de justiția ce protejează drepturile civile, păstrându-se reticența asupra schimbării modului în care se lucrează în zona dreptului penal.
În primul rând, aș dori să contest mitul că digitalizarea este deja realizată în zona dreptului societar, zona dreptului civil considerată cea mai avansată din punct de vedere digital. Este necesar doar să privim la Registrul comerțului, la cozile din jurul clădirii.
În al doilea rând, încerc să nuanțez discuția și să ofer câteva exemple de proceduri și etape din zona dreptului penal ce pot cunoaște digitalizarea, fără a exista pericolul afectării protecției drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
1. Îmbunătățirea comunicării către cetățean
- Comunicarea prin mijloace electronice (App, Email, SMS) a informațiilor legate de dosar.
- Dosarul de urmărire penală în format electronic ar permite o supraveghere mai facilă a anchetei de către organele superioare, părțile ar avea acces și posibilitate de a contesta actele de urmărire penală și s-ar putea stabili când, dacă și de cine a fost accesat. Transparența ajută și acuzarea, deoarece anumite părți nu mai pot invoca abuzuri sau lipsa de timp pentru a consulta dosarul.
- Eficientizarea etapei de camera preliminară unde se discută doar probleme tehnice ce privesc legalitatea rechizitoriului și a probelor .
- Plângerile , denunțurile , procedurile de filtru în căile extraordinare de atac, contestația împotriva unui sechestru asigurător , cererile deținuților în cursul executării ce nu presupun administrarea de probe se pot desfășura mult mai eficient prin digitalizare.
- Folosirea inteligenței artificiale pentru analizarea chipului, a reacțiilor fizice ale persoanei și a datelor. În momentul acesta ne bazăm doar pe experiența celor ce investighează. Avem puțini astfel de specialiști și puține dosare beneficează de o astfel de atenție. Cu toate acestea, prin inteligență artificială, un număr mai mare de dosare, poate chiar toate, pot fi analizate mai amănunțit, scutind ore de muncă, timp, resurse și oferind ajutor spre specializare anchetatorilor încă nu atât de experimentați.
2. Comunicarea cu cetățeanul și cu presa
- Crearea unui tur virtual pentru fiecare instanță și a unui birou virtual ce va oferi informații publice, de contact, sfaturi utile, ghiduri și posibilitatea de a face programări (zi, ora).
- Generalizarea publicării rapoartelor de activitate ale instanțelor și parchetelor, dar și a jurisprudenţei instanţelor, spre armonizarea jurisprudenței și evitarea erorilor judiciare .
- Asigurarea utilizării unor soft-uri de filtrare a datelor cu caracter personal din documentele produse în instanţe şi parchete şi compatibilizarea diferitelor programe informatice utilizate de acestea.
- Măsurarea cu regularitate a calității justiţiei, inclusiv prin luarea în considerare a satisfacţiei beneficiarilor acestui serviciu public.
- Publicarea în întregime online, nu doar a dispozitivului hotărârilor, ci și a motivării acestora.
3. Sprijin pentru personalul din justiție
- Acces la baze de date ce conțin legislația la zi, jurisprudență și materiale juridice. Se spune că există pericolul ca motivările să devină centrate pe jurisprudență (Caselaw) și mai puțin pe principiile legii (principle-based), dar în fapt am avea hotărâri mai temeinic justificate.
- Dosarul digitalizat va permite munca la distanță, departe de birourile înguste, insalubre și o reducere a spațiului fizic necesar într-o instanță.
- Un soft de recunoaștere și redare a vocii pentru a se putea dicta acte juridice.
- Un soft de management al dosarelor aflate în lucru, cu notificări și listă de sarcini.
- Un soft de automatizare a documentelor, template-uri pentru cercetare.
- Un soft bazat pe inteligență artificială ce analizează toate hotărârile existente în sistem pentru a oferi soluții de motivare a hotărârii organului judiciar pentru a sprijini o jurisprudență previzibilă și profesionalizarea.
În loc de concluzie, afirm că simpla digitalizare, fără viziune și fără încurajarea de inovare constantă, lasă o amprentă minimală asupra justiției.
Digitalizarea nu este un moment în timp, ci un proces continuu care, odată început, poate să îmbunătățească în mod direct și vizibil serviciile pentru cetățeni și să propulseze principiile justiției în rândul cetățenilor.