Decizia luată de Edi Iordănescu după ce a aflat că are de primit 185 de mii de euro de la CFR Cluj

Decizia luată de Edi Iordănescu după ce a aflat că are de primit 185 de mii de euro de la CFR Cluj

Edi Iordănescu a câștigat procesul cu CFR Cluj și trebuie să primească 185 de mii de euro.

Antrenorul i-a reclamat pe cei de la CFR Cluj după ce a fost neplătit de 5 luni în sezonul în care a luat titlul cu gruparea din Gruia. În plus, campioana nu i-a achitat nici prima pentru câștigarea titlului.

Chiar dacă a castigat procesul, Edi Iordănescu a fost de acord să le acorde un răgaz celor de la CFR Cluj, potrivit Fanatik.

Astfel, el a acceptat să primească banii abia peste 4 luni, deoarece CFR Cluj are probleme financiare în acest moment.

ADVERTISING

În schimb, cei de la CFR Cluj au decis să nu meargă la TAS pentru a nu cheltui încă 30 de mii de franci.

"Cu siguranță va fi achitată suma. Nu pot spune de ce s-a ajuns aici, anumite lucruri s-au întâmplat cu ceva timp în urmă și nu am toate informațiile. Nu vom ataca la TAS, n-ai ce să ataci din punctul meu de vedere", a spus Marius Bilașco la Telekom Sport.

La precedenta plecare de la CFR Cluj, Edi Iordănescu a primit despăgubiri de 400 de mii de euro.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!