Peste 20 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 10.000 de lei au fost aplicate, luni, în urma unor controale efectuate de poliţiştii bucureşteni în mari centre comerciale din Capitală, pe linia prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei.
”Astăzi, 25 octombrie, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, cu sprijinul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti şi Direcţiei Generale de Jandarmerie a Municipiului Bucureşti, a continuat activităţile cu caracter informativ – preventiv cu privire la respectarea prevederilor Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, informează DGPMB.
Potrivit sursei citate, au fost efectuate verificări în mari complexe comerciale, fiind legitimate şi consiliate aproximativ 200 de persoane.
Totodată, a făcut obiectul verificărilor inclusiv modul în care agenţii economici asigură accesul în unităţile cu profil alimentar, sens în care au fost verificate mai multe persoane care au prezentat poliţiştilor certificatul verde (verificare QR).
Pe parcursul controalelor au fost constatate şi aplicate 24 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 10.000 de lei.
Acţiunile vor continua.
Poliţia face controale în centrele comerciale din Capitală şi a dat amenzi de 10.000 de lei
ADVERTISING